O consilieră a Maiei Sandu părăsește echipa Administrației Prezidențiale
Consiliera prezidențială în domeniul culturii și relațiilor interetnice, Angela Brașoveanu, părăsește echipa Președinției Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de funcționară pe pagina sa de Facebook.
„Mâine este ultima mea zi a mandatului de consilier în domeniul culturii la Președinție. Au fost patru ani de provocări, efort, presiuni dinafară și dinăuntru, așteptări exagerate, foarte multă muncă, stres, insomnii, nervi că lucrurile nu se mișcă la viteza pe care ți-o dorești sau o iau cu totul într-o altă direcție, vanități și egouri inflamate și inflamabile, dar și de bucurii și satisfacții atunci când lucrurile se așezau într-un puzzle frumos. Sunt mândră și recunoscătoare pentru șansa de a fi parte a echipei prezidențiale în acești ani istorici pentru țara noastră”, a scris Angela Brașoveanu.
Aceasta a precizat că din 2025 va începe colaborarea la un proiect de amploare națională de dezvoltare a culturii pe întreg teritoriul Republicii Moldova:
„Un proiect care sper din toată inima să minimizeze șansele ca dicționarul lui Stati să redevină carte de căpătâi”, a mai menționa aceasta.



