O „clarvăzătoare”, condamnată la închisoare după ce a înșelat două femei cu sute de mii de lei
O femeie de 42 de ani a fost condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei, pretinzând că are puteri de clarviziune și poate înlătura farmece, blesteme sau rezolva probleme personale prin ritualuri și practici spirituale.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, inculpata își promova serviciile pe Facebook sub pseudonimele „Maria” și „Miro Slava”, prezentându-se drept clarvăzătoare și specialistă în vrăji de dragoste.
În primul caz, petrecut în vara anului 2022, aceasta ar fi convins o femeie aflată într-o perioadă dificilă că asupra sa și a familiei planează un pericol grav. Sub pretextul efectuării unor ritualuri de protecție, victima a contractat credite și împrumuturi și i-a transmis bani și bunuri, inclusiv două telefoane mobile în valoare de 88.000 de lei. Prejudiciul total depășește 400.000 de lei.
Vezi și: O pensionară din Chișinău a pierdut peste 130.000 de euro după ce a fost înșelată de „clarvăzători”
Într-un al doilea episod, o altă femeie a fost determinată să ofere aproape 100.000 de lei, precum și bijuterii din aur și argint în valoare de peste 40.000 de lei. Prejudiciul cauzat în acest caz este estimat la aproximativ 140.000 de lei.
Astfel, valoarea totală a pagubelor provocate celor două victime depășește jumătate de milion de lei.
Instanța a condamnat femeia la 9 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei. Inculpata nu și-a recunoscut vina și a refuzat să facă declarații. Sentința poate fi contestată.



