Colaj: ZUGO/ Foto: baltionline.md, jurnal.md
Notara Olga Bondarciuc susține că Veaceslav Platon ar amenința-o ca să semneze o declarație falsă în favoarea sa. Aceasta a înregistrat un filmuleț în care relatează despre presupusele presiuni la care ar fi supusă.
Femeia spune că ar fi impusă să facă declarații precum că unele acte pe care le-ar fi semnat ar fi fost întocmite la ordinul lui Plahotniuc și Șor, contrar intereselor lui Platon, fapt care nu ar fi adevărat. Aceasta anunță că această „rugăminte” i-ar fi fost transmisă de către Nicolai Curtoglo, unul dintre oamenii de încredere ai lui Veaceslav Platon.
„Trebuie să semnez declarații, care în locul meu vor fi scrise de avocați. Dacă nu voi face asta, Platon mă va distruge”, spune Olga Bondarciuc.
Le fel, ea vorbește despre o autentificare notarială în privința companiei „Zenit”, care ar fi fost implicată în jaful bancar din 2014, dar și despre legătura acesteia cu Platon, menționând că oricât nu s-ar lăuda Curtoglo că poate cumpăra orice expertiză grafologică, nu va putea dovedi că acest act nu este original.
Olga Bondarciuc, însă, spune că nu crede că astfel de presiuni și șantaj ar fi fost coordonate cu instituțiile statului. Conform ei, atât viața sa, cât și a familiei sale sunt în pericol. De aceea se adresează președintelui Igor Dodon și procurorului general să ia act de această situație și anunță că în curând va depune o plângere.
Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…
update 16:30 | Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești,…
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…