fbpx

update | Noi detalii în cazul minorului ucis la Cahul: Militarul a fost reținut, iar procurorii au pornit o cauză penală. Ce riscă învinuitul?

update 17:00 | Procuratura Generală anunță pornirea unei cauze penale pe faptul încălcării regulilor de mânuire a armei, care a cauzat din imprudență decesul unei persoane. Bănuitul a fost reținut, urmând a fi recepționate concluziile experților privind cauza exactă a decesului minorului de 16 ani, pentru a decide acțiunile ulterioare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Dacă vinovăția acestuia în comiterea faptei va fi demonstrată, acesta riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare, potrivit art. 373 alin. (2) lit. b) din Codul penal.

Procurorii au inițiat verificări ale acțiunilor personalului medical care a acordat primul ajutor pacientului, sub aspectul procedurilor realizate, dar și sesizării organelor de drept și furnizarea informațiilor despre starea victimei. S-a decis și inițierea verificărilor asupra acțiunilor responsabililor din unitatea militară care au repartizat armamentul din dotare, responsabililor de respectarea Regulamentului Serviciul interior al Forțelor Armate a RM; Regulamentului serviciului de garnizoană și serviciului de gardă al Forțelor Armate a RM, precum și altor instrucțiuni și regulamente care țin de evidența și folosirea armamentului din dotare.

Știrea inițială:

Apar noi detalii în cazul incidentului produs duminică într-o unitate militară din municipiul Cahul, soldat cu rănirea unui militar în termen și moartea unui adolescent de 16 ani.

Poliția anunță că a fost informată de către medicul legist care examinează corpul neînsuflețit al minorului că, preliminar, acesta ar fi fost pătruns de glontele care l-a rănit pe militarul în termen.

Potrivit oamenilor legii, expertiza medico-legală continuă pentru a stabili cu exactitate cauza decesului adolescentului.

Totodată, militarul care a efectuat împușcătura a fost reținut de polițiști.

Vezi și: Ministerul Apărării, precizări după tragedia din unitatea militară de la Cahul

Anterior, autoritățile anunțaseră că adolescentul ar fi intrat în stare de șoc după incident și ar fi decedat ulterior la spital, cauza preliminară fiind indicată drept stop cardiac.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Articole asemănătoare

Back to top button