fbpx

Noapte de foc în Chișinău. Un atelier de lemnărie și un magazin de construcții, cuprinse de flăcări

Două incendii au izbucnit în această noapte în municipiul Chișinău. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) un atelier de lemnărie, dar și un magazin de construcții a fost cuprins de flăcări.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

În primul caz în care a fost necesară intervenția salvatorilor pe strada Vadul lui Vodă, unde un atelier de lemnărie a luat foc în seara zilei de vineri. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 22:42. Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins acoperișul și bunurile materiale din interiorul clădirii.

La fața locului pentru stingere au fost trimise șapte autospeciale de intervenție. Pompierii au stabilit că arderea a afectat interiorul construcției metalice, dar și acoperișul clădirii. Incendiul a fost localizat la ora 23:20 și complet lichidat la ora 00:34.

După primele cercetări s-a stabilit că focul a distrus mai multe utilaje pentru prelucrarea lemnului, dar și acoperișul atelierului cu suprafața de 150 metri pătrați. În urma incendiului nu au fost raportate victime.

Un alt incendiu a izbucnit în aceiași seara pe strada Ismail 112/2 din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 22:52. Conform primelor informații, un magazin de construcții a luat foc.

La fața locului pentru misiune au fost trimise patru echipe de pompieri, care au stabilit că focul a cuprins acoperișul clădirii cu suprafața de 50 metri pătrați. Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 23:26 și lichidarea completă la ora 00:30.

În urma arderii au fost distruse bunurile materiale din interiorul magazinului. Nicio persoană nu a avut de suferit. Specialiștii urmează să cerceteze circumstanțele și cauzele producerii arderii în ambele cazuri. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ora salvatorii și pompierii au intervenit în 29 situații de risc.

Articole asemănătoare

Back to top button