fbpx

update | Botgros a renunțat la prezidarea primei ședințe a Parlamentului

(update) Maestrul Nicolae Botgros, viitor deputat PAS, a explicat de ce nu va putea prezida prima ședință a Parlamentului de legislatura a XII-a, deși declara pentru Moldova1 că ar fi onorat să ocupe această poziție.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pentru TV8, Botgros a explicat că are „mai multe necazuri pe cap” și că situația personală îl împiedică să participe în această calitate.

„Eu sunt afectat acum și am și copilul în spital, am mai multe necazuri pe cap, nu o să pot eu să prezidez, cu mare dragoste, dar n-am să pot. Eu mâine trebuia să vin din România, dar am venit azi, fiindcă așa a fost situația…”, a declarat Botgros.

După ce și fostul lider PCRM, Vladimir Voronin, a refuzat să conducă ședința, rolul de a prezida prima reuniune a revenit Zinaidei Greceanîi, deputată aleasă pe listele Blocului „Patriotic” și al treilea cel mai în vârstă membru al Legislativului.

Știrea inițială:

Dirijorul și deputatul Nicolae Botgros urmează să conducă prima ședință a noului Parlament al Republicii Moldova, în calitate de decan de vârstă, după ce liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a refuzat să exercite acest rol.

Liderul PCRM și-a motivat decizia prin lipsa de reprezentativitate a noului Parlament, pe care îl consideră rezultatul unor alegeri „parțial libere” și „parțial democratice”.

„De ce, în calitate de decan de vârstă, nu voi deschide prima ședință a acestui Parlament? Pentru că el nu reflectă preferințele reale ale societății moldovenești. (…) Pot eu, după două mandate de președinte și unsprezece mandate de deputat, să deschid sesiunea noului Parlament, în care majoritatea, obținută în urma unor alegeri „parțial libere’” și „parțial democratice”, cu numeroase încălcări, manipulări și falsificări, aparține aceleiași grupări? (…) Sunt sigur că se va găsi destui doritori să o facă. Iar locul meu este alături de camarazii mei de partid și de alegătorii noștri, a declarat Vladimir Voronin.

Conform legii, până la alegerea conducerii Parlamentului, deschiderea ședinței inaugurale este condusă de cel mai în vârstă deputat.

Articole asemănătoare

Back to top button