fbpx

Muzeul Luvru se pregătește de redeschidere. Când va fi permis accesul vizitatorilor?

Luvru, unul dintre cele mai cunoscute muzee din întreaga lume, își va redeschide porțile începând cu 6 iulie. Anunțul a fost făcut în contextul relaxării restricțiilor anti-COVID-19.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În perioada 12 martie – 22 mai, pagina web a Muzeului Luvru a fost vizitată de 10,5 milioane de persoane, în comparaţie cu 14,1 milioane, numărul total de vizitatori înregistrat în întreg anul 2019.

„Chiar dacă descoperirea comorilor Luvrului a fost posibilă şi virtual în perioada izolării la domiciliu, nimic nu poate înlocui emoţia de a te afla în faţa unei opere de artă, acesta este motivul pentru care există muzee”, a precizat directorul, Jean-Luc Martinez.

Numărul zilnic al vizitatorilor virtuali a crescut la circa 330.000, cu un vârf de 400.000, în comparaţie cu aproximativ 40.000 de vizitatori zilnici înainte de criza coronavirusului, scrie presa străină.

Reprezentanții Muzeului Luvru au precizat într-un comunicat că va fi elaborat un sistem de rezervare a biletelor, iar vizitatorilor li se va solicita să poarte măşti şi să păstreze distanţa socială. De asemenea, vor fi interzise jocurile colective și adunările la care participă mai mult de 10 persoane.

Articole asemănătoare

Back to top button