fbpx

Moldovenii care pleacă în Ucraina nu vor mai sta în carantină. Ce condiții trebuie să îndeplinească?

Începând de astăzi, 13 august, moldovenii nu vor mai sta în carantină dacă pleacă în Ucraina. Aceștia, însă, vor fi nevoiți să îndeplinească anumite condiții pentru a beneficia de această scutire.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pentru a nu sta 14 zile în regim de izolare, cetățenii moldoveni trebuie:

  • Să prezinte obligatoriu la punctele de trecere a hotarului polița de asigurare, care va servi drept garanție pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea virusului COVID-19. Aceasta urmează a fi emisă de o companie din Republica Moldova înregistrată în Ucraina; de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina sau are un partener (companie de asigurări) în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.
  • Să prezinte la punctele de trecere a  frontierei certificatul care atestă rezultatul negativ al testării la virusul COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat în laboratoarele din Republica Moldova nu mai târziu de 48 de ore de la data traversării hotarului, într-o limbă de circulație internațională (preferabil rusă sau engleză).

Cetățenii Republicii Moldova care nu vor prezenta la hotar rezultatul negativ al testării vor fi obligați să se izoleze la domiciliu (la rude, prieteni sau în spații arendate) sau vor fi plasați în carantină în spații de observație pentru două săptămâni, fiind obligați să își instaleze aplicația „Acțiune acasă” în telefonul mobil personal.

Totuși, cetățenii Republicii Moldova, aflându-se în izolare sau carantină pe teritoriul Ucrainei, pot efectua testul la COVID-19 în unul dintre laboratoarele medicale din țara vecină, în decurs de 48 de ore de la data traversării hotarului.

Conforma Ambasadei Moldovei la Kiev, tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, fără plasarea în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că tranzitarea va fi efectuată pe parcursul a două zile (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul) și a poliței de asigurare pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea virusului COVID-19.

Informația actualizată privind condițiile de traversare a frontierei de stat a Ucrainei poate fi accesată aici.

Autoritățile ucrainene au extins perioada de carantină până pe 31 august 2020, cu respectarea tuturor normelor în vigoare: purtarea obligatorie a măștilor de protecție în locurile publice și la serviciu, menținerea distanței sociale și respectarea altor măsuri de protecție individuală.

În cazul apariției unor situații problematice, moldovenii sunt îndemnați să apeleze la serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la numărul de telefon +380445212279 sau prin intermediu poștei electronice kiev@mfa.gov.md. În cazuri excepționale, reprezentanții ambasadei sunt la dispoziția cetățenilor noștri la linia telefonică de urgență +380683842016, activă non-stop, inclusiv pe WhatsApp și Viber.

Articole asemănătoare

Back to top button