Moldova, condamnată la CtEDO: Ce încălcări au admis instanțele naționale

O femeie a obținut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) după ce instanțele naționale ar fi ajuns la concluzii arbitrare cu privire la expirarea termenului general de prescripție.

În data de 17 ianuarie 2023, Curtea a pronunțat hotărârea în cauza Ouș v. Republica Moldova, transmite Bizlaw.

Cauza se referă la plângerile reclamantei, potrivit cărora ea ar fi fost lipsită de bunurile sale, contrar Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental (Convenția), iar procedurile civile naționale ar fi fost desfășurate cu încălcarea cerințelor Articolului 6 din Convenție, ca urmare a admiterii de către instanțele de judecată naționale a unei acțiuni prescrise în care reclamanta deținea calitatea de pârât.

Potrivit circumstanțelor cauzei, în anul 2002, tatăl reclamantei a lăsat un testament prin care i-a testat reclamantei casa sa. În baza acelui testament, reclamanta a primit un certificat de moștenitor, înregistrând dreptul său de proprietate asupra acelei case, iar ulterior a dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului aferent. Reclamanta a locuit în imobilul litigios timp de aproximativ zece ani și a achitat toate facturile și impozitele legate de casă și de teren până în 2012, când mama și fratele ei (reclamanți la nivel național) au inițiat o procedură judiciară cu privire la contestarea titlului de proprietate și validitatea testamentului. În acest sens, ei au susținut că aflaseră despre testament abia în anul 2012.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 3 decembrie 2013, acțiunea a fost respinsă, ca fiind prescrisă. Instanța a constatat că termenul general de prescripție pentru astfel de acțiuni este de trei ani și că reclamanții ar fi trebuit să afle despre titlul de proprietate al reclamantei asupra casei în litigiu și despre testament în această perioadă de timp, fie de la Cadastru, fie din facturile eliberate pe numele reclamantei începând cu anul 2002.

Prin decizia sa din 18 februarie 2015, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul declarat de reclamanți împotriva hotărârii menționate mai sus și a dispus casarea acesteia. Instanța de apel a considerat că termenul de prescripție pentru înaintarea acțiunii a început să curgă în anul 2012, atunci când reclamanții aflaseră despre testament. Reclamanta a contestat decizia instanței de apel cu recurs. Prin decizia sa din 1 iulie 2015, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul ca inadmisibil și a menținut decizia Curții de Apel din 18 februarie 2015.

În rezultatul examinării cauzei, reclamanta a pierdut titlul de proprietate asupra casei în litigiu. În cadrul unui proces ulterior, s-a constatat că atât reclamanta, cât și mama sa moșteniseră în comun casa de locuit litigioasă, iar tranzacția de achiziționare a terenului aferent de la autoritățile municipale fusese anulată. În anul 2021, mama reclamantei a decedat și a fost inițiată o procedură de succesiune.

Referitor la plângerea reclamantei în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea a notat că instanțele de judecată naționale fie nu au examinat circumstanțele cu privire la momentul în care mama și fratele reclamantei ar fi trebuit să ia cunoștință de pretinsa încălcare a drepturilor lor, fie au ajuns la concluzii arbitrare cu privire la expirarea termenului general de prescripție. Prin urmare, Curtea a ajuns la concluzia că a avut loc o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, garantat de Articolul 6 din Convenție.

În continuare, Curtea a notat că reclamanta dispunea de un “bun” în sensul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În particular, ea a constatat că admiterea acțiunii fratelui și a mamei reclamantei după expirarea termenului general de prescripție și în lipsa unor motive imperioase a fost incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice. În aceste circumstanțe, Curtea a concluzionat că admiterea acțiunii respective a constituit o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate al reclamantei, deoarece nu a fost asigurată păstrarea unui echilibru corect, reclamanta suportând în cele din urmă o sarcină individuală excesivă. Instanțele naționale nu au oferit niciun fel de justificare pentru o astfel de ingerință. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea drepturilor reclamantei în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Ținând cont de deficiențele identificate, Curtea a acordat reclamantei 2.000 de euro pentru prejudiciul moral și 1.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Cu referire la pretențiile reclamantei pentru prejudiciul material, Curtea a rezervat acest capăt de plângere pentru o procedură ulterioară.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.