fbpx

Metode de întărire a sistemului imunitar specifice sezonului estival. Ce trebuie să faci înainte de a merge la mare

Vara, când avem atâtea surse de vitamine şi minerale la dispoziţie, e momentul ideal să luăm măsuri să ne întărim imunitatea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Imunitatea nu e ceva ce descreşte pe timp de iarna şi creşte vara. De imunitatea noastră trebuie să avem grijă mereu, mai ales în condiţiile în care suntem permanent expuşi poluarii, razelor ultraviolete, toxinelor din alimentele procesate, stresului etc, scrie clickpentrufemei.ro.

Aşadar, acestea sunt câteva metode prin care îţi poţi întări imunitatea, specifice sezonului estival:

Fă-ti plinul de vitamina D de la soare

Cu toţii ştim că expunerea la soare ne ajută să sintetizăm vitamina D. Această vitamină este esenţială în organism pentru că stimulează sistemul imunitar şi creşterea celulelor, are rol antiinflamator, îmbunătăţeşte funcţia cardiacă, poate preveni depresia sau diminua simptomele în cazul femeilor tinere, scade riscul de cancer etc. Însă trebuie reţinut că expunerea la soare trebuie făcută in mod corespunzator. Cercetările au arătat că 5-30 de minute (dimineaţa sau seara, dupa orele 17.00) de expunere la soare, de 2-3 ori pe săptămână, fără să folosim creme de protecţie, asigură necesarul zilnic de vitamina D. Chiar dacă soarele este foarte important pentru sinteza acestei vitamine, cercetătorii nu recomandă expunerea prelungită la soare.

Terapia cu apă de mare întăreşte imunitatea

Dacă te încearcă o răceală exact înainte să pleci la mare, nu-ţi amâna plecarea! Apa sărată de mare creşte imunitatea, alungă simptomele virozelor şi-ţi eliberează sinusurile. Asemănătoare din punctul de vedere al compoziţiei cu cea a plasmei sangvine, apa de mare este absorbită rapid de piele în timp ce înoţi. Sărurile minerale şi aminoacizii din apa sărată, precum şi climatul marin care conţine ioni negativi, au efect antibacterian şi antibiotic, ceea ce stimulează capacitatea de apărare a corpului de agenţii patogeni.

Înfruptă-te din Farmacia Naturii

Vara este anotimpul ideal pentru a profita de remediile naturale pe care fructele şi legumele acestui sezon le oferă. Caisele protejează inima, cireşele au proprietăţi antiinflamatorii, piersicile au un puternic efect imunomodulator datorită acidului chlorogenic iar lista poate continua. Cumpără cantităţi mici de fructe, astfel încât să poţi diversifica uşor. Consumă fructele şi legumele ca atare, sau sub formă de sucuri, salate sau, de ce nu, încearcă câteva reţete de înghetaţă raw-vegan.

Găseşte un suport alimentar adecvat

Având în vedere multitudinea de factori de risc la care ne supunem sănătatea zi de zi, de la razele ultraviolete până la poluare şi razele electromagnetice emise de echipamentele electronice ce ne înconjoară, e bine să ne fortificăm sistemul imunitar cu ajutorul unor suplimente adecvate.

Fortifică-ţi imunitatea vara, pentru ca iarna să te bucuri de o sănătate de fier!

Articole asemănătoare

Back to top button