fbpx

Membrii PAS și PPDA, numiți de Candu „Blocul șomerilor”: „Nu le place să muncească, dar vor în Parlament”

Conferința de presă susținută astăzi de președintele democraților, Vlad Plahotniuc, și colegul de partid, Andrian Candu, nu s-a lăsat fără acuzații la adresa opoziției. Șeful Legislativului a menționat că membrii PAS și PPDA, reuniți sub forma Blocului ACUM, nu sunt obișnuiți să muncească, așa că i-a numit „Blocul șomerilor”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Candu a declarat că ideea fraudării alegerilor din 24 februarie 2019, promovată intens de Maia Sandu și Andrei Năstase, ar reprezenta, de fapt, că liderii celor două partide conștientizează că vor pierde acest scrutin și că prin această „scuză” și-ar pregăti susținătorii de înfrângere.

„Acest „Bloc al șomerilor”, cărora nu le place să muncească, dar care vor în Parlament, nu vorbesc altceva decât despre faptul că alegerile nu vor fi recunoscute. Înțeleg foarte bine că sunt niște perdanți, că nu vor învinge, și atunci încearcă acum să creeze percepția unor alegeri false. Cu fiecare ocazie ei vorbesc că guvernarea va frauda alegerile, dar niciodată nu au adus probe.

Ca să înțeleagă foarte bine și cetățeanul ce înseamnă chemarea opoziției condusă de Maia Sandu și Andrei Năstase – și anume nerecunoașterea alegerilor. Asta înseamnă că o perioadă îndelungată nu va fi un Guvern funcțional și va domina haosul. Asta înseamnă că în Republica Moldova, după o perioadă de stabilitate politică și creștere economică, unde s-au obținut rezultate prin a construi drumuri, a majora pensiile și salarii, urmează o perioadă de haos, în care nu vor putea fi plătite salariile și pensiile, fără să mai vorbind de majorări. Nu va fi Guvern, va fi haos”, a declarat Candu la conferința de presă.

Totodată, președintele Parlamentului a accentuat faptul că membrii Blocului ACUM ar participa la diferite evenimente pentru a promova ideea alegerilor fraudate, acțiuni ilegale, pe care ar trebui să le examineze Promo-Lex.

Articole asemănătoare

Back to top button