fbpx

Medvedev a declarat că Georgia și Kazahstan sunt creații artificiale. Ulterior a spus că i-a fost spart contul

O postare care susține că fostele națiuni sovietice Georgia și Kazahstan sunt creații „artificiale” a apărut luni seară pe contul de Vkontakte (Facebookul rusesc) al fostului președinte rus Dmitri Medvedev, dar a fost ștearsă repede, scrie Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Consilierul lui Medvedev, Oleg Osipov, a declarat marți dimineață că contul lui Medvedev de pe rețeaua socială rusă VK a fost spart, a informat agenția de știri Interfax, potrivit The Moscow Times.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Medvedev a suferit o transformare publică, remarcă jurnaliștii de la MT, acesta devenind „un șoim politic” care cere dezmembrarea Ucrainei și etichetează oficialii europeni drept „imbecili”.

Postarea împărtășită celor 2,3 milioane de urmăritori de pe VK ai lui Medvedev spunea că, după ce va ocupa capitala ucraineană Kiev, Rusia va căuta să-și extindă granițele în alte zone.

De asemenea, în mesaj se vorbea despre statul Caucazului de Sud: „Georgia nu a existat niciodată înainte de reunificarea sa” cu Imperiul Rus în secolul al XIX-lea și Kazahstanul era „un stat artificial”.

Capturile de ecran ale postării au arătat că a fost vizualizată de 2.000 de ori înainte de a fi eliminată la aproximativ 10 minute după publicare.

Postarea nu a apărut pe canalul lui Medvedev de pe aplicația de mesagerie Telegram, unde actualul șef adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei publică în mod regulat tirade anti-occidentale către cei 670.000 de abonați ai săi.

Realizatoarea TV și fosta candidată la președinție Ksenia Sobchak a fost prima care a speculat că contul lui Medvedev a fost spart.

„Retorica [din postare] este prea mult chiar și pentru el”, a scris ea pe canalul ei Telegram luni seara.

Consilierul lui Medvedev, Osipov, a spus că cei care au spart contull vor fi pedepsiți.

„VK și autoritățile se vor ocupa de cei care au spart pagina”, a declarat Osipov pentru agenția de știri de stat RIA Novosti.

Medvedev a avut un singur mandat prezidențial între 2008 și 2012, permițându-i lui Vladimir Putin să eludeze limitele constituționale ale mandatului. După o perioadă de 8 ani ca prim-ministru, a fost numit în Consiliu de Securitate în 2020.

Articole asemănătoare

Back to top button