Toate știrile

Mașinile cu numere de înmatriculare străine ar putea fi vămuite cu o reducere de 70 la sută

Autoritățile ar putea oferi o fereastră de plasare sub regim vamal de import cu achitarea accizei în valoare de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2022 pentru mijloacele de transport care circulă pe teritoriul Republicii Moldova, dar sunt înmatriculate pe teritoriul altui stat sau în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Un grup de deputați a înregistrat în Parlament un proiect de lege prin care se propune modificarea și completarea Codului vamal, scrie Bizlaw.md.

Documentul prevede că în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii, mijloacele de transport auto clasificate la poziția tarifară 8703 cu vârsta de exploatare între cinci și 10 ani, care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice rezidente până în data de 1 ianuarie 2023 și au fost declarate prin acțiune conform articolului 1841 din Codul vamal al Republicii Moldova și articolului 10 alineatul (3) din Legea cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice, pot fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023.

Documentul mai prevede că mijloacele de transport al cărui termen de exploatare este mai mare de 10 ani la data achitării drepturilor de import, pot fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru vârsta de 10 ani pentru anul 2023.

De asemenea, din data intrării în vigoare a legii până în 31 decembrie 2023, mijloacele de transport auto, care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova până în data de 1 ianuarie 2023, dar care actualmente nu mai există (au fost distruse sau vândute la piese, fapt confirmat prin documente justificative sau declarația pe propria răspundere a persoanei), la cererea persoanei care a introdus pe teritoriul Republicii Moldova și a declarat prin acțiune acest mijloc de transport, vor fi excluse din sistemul informațional al Serviciului Vamal doar după achitarea drepturilor de import în mărime de 15.000 de lei.

Pentru aceste mijloace de transport Formularul tipizat TV-25 și TV-14 nu se eliberează. În cazul identificării pe teritoriul țării a mijlocului de transport pentru care s-au încasat drepturile de import în baza prevederilor prezentului articol și constatării ulterioare prin documente justificative că acesta nu a fost distrus s-au vândut la piese auto, Serviciul Vamal va încasa diferența drepturilor de import în dependență de vârsta acestuia în baza legislației în vigoare la momentul constatării, cu eliberarea Formularului tipizat TV-25.

Autorii inițiativei spun că modificările sunt necesare deoarece începând din 1 ianuarie 2024, va intra în vigoare noul Cod vamal. Una din prevederile acestuia este limitarea aflării pe teritoriul Republicii Moldova până la 180 de zile pe parcursul unui an a mijloacelor de transport care au plăcuțe cu număr de înmatriculare pe teritoriul altui stat.

Astăzi pe teritoriul Republicii Moldova circulă în jur de 180 de mii de mijloace de transport care sunt plasate sub regimul vamal de admitere temporară.

Dorina Blândescu

Recent Posts

video | Cinci promisiuni neîndeplinite și rapoarte de mii de euro? PAS îi cere explicații lui Ion Ceban: „De șapte ani Chișinăul așteaptă”

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…

14 ore ago

Erasmus+ se extinde în 2027: Două țări noi se alătură programului

Regatul Unit și Elveția urmează să se asocieze programului Erasmus+ în 2027, extinzând posibilitățile de…

14 ore ago

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump cu Ordinul Prinţesei Olga pentru activitatea sa umanitară

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru…

15 ore ago

Politico: R. Moldova ar putea fi decuplată de Ucraina în procesul de aderare la UE. Chișinăul ar putea avansa mai rapid în negocieri

Republica Moldova ar putea urma un parcurs separat de Ucraina în procesul de aderare la…

15 ore ago

video | De la lecțiile de română la un concert în Chișinău: Povestea unei fane Carla’s Dreams din Brazilia

Brazilianca Natália Coelho a străbătut mii de kilometri ca să-și vadă trupa preferată, Carla’s Dreams,…

16 ore ago

Denunț la Procuratura Generală pe numele lui Costiuc și Stefanco, după filmările de la Giurgiulești

Filmările realizate de deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco în zona Complexului Portuar Giurgiulești au…

16 ore ago