Toate știrile

Maia Sandu spune că R. Moldova își propune să reintegreze Transnistria înainte de aderarea la UE: „Lucrăm în acest sens”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat marți, în timpul unei vizite de stat în Norvegia, că țara sa își propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria, care este susținută de Rusia, înainte de aderarea acesteia la Uniunea Europeană.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Scopul nostru şi misiunea noastră sunt să pregătim ţara pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Ideal ar fi ca până atunci să avem ţara reintegrată. Lucrăm în acest sens, dar nu depinde doar de noi. Vom face tot ce este posibil ca să realizăm reintegrarea înaintea de a accede în UE, dar nu trebuie să excludem şi alte posibilităţi. Angajamentul nostru pentru o rezolvare paşnică a conflictului rămâne la fel de puternic”, a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă comună cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store.

În aceeaşi conferinţă de presă, şeful executivului norvegian a anunţat că ţara sa oferă un ajutor suplimentar Republicii Moldova în valoare de 350 de milioane de coroane, echivalentul a circa 30 de milioane de euro.

Acest ajutor financiar urmează să fie utilizat în sprijinirea sectoarelor energetic şi educaţional, dar şi în susţinerea procesului democratic, societăţii civile şi bunei guvernări.

În discursurile lor, atât şeful guvernului de la Oslo, cât şi Maia Sandu s-au referit la războiul hibrid fără precedent pe care Federaţia Rusă îl duce în întreaga Europă, cu precădere în Republica Moldova, unde încearcă să destabilizeze situaţia politică şi să devieze procesele democratice, transmite Radio Chişinău.

„Alegeri importante urmează să aibă loc în Republica Moldova – prezidenţiale, un referendum privind integrarea europeană, dar şi alegeri parlamentare – şi deja putem observa o multitudine de atacuri hibride menite să destabilizeze agenda acestor evenimente. O nouă ameninţare de securitate în Europa, unde Rusia forţează toate limitele şi toate frontierele. Suntem alături de dumneavoastră şi de tot pentru ce luptă cetăţenii Republicii Moldova”, a subliniat Jonas Gahr Store, citat de Agerpres.

Ana Bodrug

Recent Posts

foto | Planul de creștere pentru Moldova, în acțiune. O companie și-a modernizat producția cu sprijinul UE

În ultimii ani, companiile din Republica Moldova au beneficiat de sprijin financiar european. Prin Planul…

3 ore ago

Ucraineanul care ar fi fost lovit cu vâslele pe Nistru, internat. Ce spun medicii despre starea sa

Cetățeanul ucrainean care ar fi fost agresat de doi grăniceri în timp ce traversa Nistrul…

3 ore ago

Explicațiile Kievului după ce doi grăniceri ucraineni au ajuns pe malul moldovenesc al Nistrului

Autoritățile ucrainene susțin că barca în care se aflau grănicerii implicați în incidentul de pe…

5 ore ago

video | A cucerit-o pe Irina Rimes la „Vocea României”: O tânără din R. Moldova și-a văzut visul împlinit pe scenă

În ediția din 16 octombrie a emisiunii Vocea României, Ștefania Gurscaia a cântat piesa „Stand…

6 ore ago

O dronă a căzut în grădina unui cetățean de la Ocnița

Sâmbătă, în jurul orei 15:40, poliția a fost sesizată despre depistarea unei drone căzute în…

20 de ore ago

Zelenski cere ca R. Moldova și Ucraina să rămână împreună pe drumul spre UE: Separarea ar fi „greșită moral”

Separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană ar fi „greșită…

o zi ago