fbpx

Maia Sandu și Klaus Iohannis au avut o întrevedere la Cotroceni. Despre ce au discutat cei doi președinți

Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, o întrevedere cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, la Palatul Cotroceni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cei doi președinți au discutat legat de pandemia de COVID-19 dar și de Parteneriatul Strategic bilateral și de relațiile privilegiate dintre cele două state. Șefa statului moldovean a exprimat mulțumiri pentru susținerea oferită de România în ce privește gestionarea pandemiei de coronavirus.

Cei doi șefi de stat au analizat stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei Președintelui României la Chișinău, la data de 29 decembrie 2020. Astfel, în 2021, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale și de protecție împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum și o cantitate de peste 200.000 de vaccinuri, urmând ca în etapa următoare să realizeze și donația celor 6000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat mesajul ferm de susținere pentru agenda de reforme promovată de Președintele Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral și al relațiilor privilegiate dintre cele două state.

Totodată, România anunță că va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova și se angajează să rămână principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova.

Maia Sandu a exprimat mulțumiri pentru susținerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemia de COVID-19. De asemenea, președinta Republicii Moldova a apreciat sprijinul României pentru calea europeană a Republicii Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme, în spirit democratic și european.

Cei doi președinți au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în vederea aprofundării cooperării pe mai multe dimensiuni, în special în ceea ce privește proiectele bilaterale de importanță strategică, cu accent pe cele din domeniile energiei, transporturilor, precum și al educației sau sănătății. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova și conectării sale ireversibile la spațiul european.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button