Toate știrile

Mai mulți beneficiari de locuințe sociale: Criteriul de eligibilitate a fost extins

Parlamentul a susținut, în lectura a doua, inițiativa legislativă a Guvernului de extindere a criteriilor de eligibilitate a beneficiarilor de locuințe sociale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Proiectul prevede că, pe lângă asigurarea cu locuințe sociale a păturilor vulnerabile, acțiunea legii se va extinde și asupra familiilor în care cel puțin unul dintre membri este angajat al unei instituții bugetare sau activează în sfera serviciilor publice. Totodată, conceptul de „minim de existență” va fi înlocuit cu cel de „salariu minim pe țară”, drept unul dintre criteriile de eligibilitate. „Prin această modificare, autoritățile publice locale din Republica Moldova vor avea posibilitatea să ofere locuințe funcționarilor publici din zonele critice și să suplinească posturile vacante, contribuind la dezvoltarea regiunilor”, argumentează autorii.

Concomitent, în proiect se conțin și unele recomandări ale Curții de Conturi, care a realizat un audit al conformității asupra implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile în anii precedenți. În special, aceste propuneri se referă la condițiile speciale de reziliere a contractului de locațiune, inclusiv în cazul identificării prezentării datelor eronate sau neinformării APL despre modificarea condițiilor care au servit temei pentru acordarea locuinței sociale.

În cadrul celor două faze de implementare a proiectului de construire a locuințelor sociale, au fost asigurate cu locuințe 3500 de persoane din categoriile social vulnerabile.

Proiectul de lege a fost susținut în lectura a doua de 54 de deputați.

Dorina Blândescu

Recent Posts

foto | Investiții europene în educație: Roboți industriali și echipamente moderne pentru studenții UTM

La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…

53 de minute ago

video | Primele 100 de zile ale Guvernului Tofan: Ce realizări și probleme a prezentat premierul în bilanț

Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…

58 de minute ago

foto | Percheziții la Poliția de Frontieră: trei funcționari sunt vizați de delapidare. Un șef adjunct, reținut

Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…

2 ore ago

Marta Kos vine la Chișinău. Oficiala va susține un discurs în plenul Parlamentului R. Moldova

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…

2 ore ago

Accident la Cantemir: Un căruțaș a murit după ce a fost lovit din spate

Un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs joi…

3 ore ago

„Nu îmi doresc să fiu Chirtoacă-2”. Chironda anunță că se alătură echipei PAS pentru Primăria Chișinău

Fostul viceprimar al Capitalei, Victor Chironda, a anunțat că se alătură echipei PAS Chișinău, după…

4 ore ago