Foto: digi24.ro
Liderul PSD din România, Liviu Dragnea, a primit o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare cu executare, în urma procesului care a avut loc astăzi, cu referire la dosarul angajărilor fictive la Protecția Copilului Teleorman.
Sentința dată în prima instanță este una definitivă și se aplică deîndată. Așadar, apelul politicianului român a fost admis doar pe latura civilă, scăzând suma pe care o are de plătit drept prejudiciu. Acum, el trebuie să plătească în solidar despăgubiri de 60.000 de lei.
În decizia luată a participat un complet de cinci judecători. Patru dintre ei au fost pentru condamnarea lui Dragnea și doar unul s-a pronunțat pentru ca procesul să fie rejudecat. Lucru ce a fost solicitat și de avocații lui Liviu Dragnea, sub argumentul nelegalității a completului de 3 judecători care a dat decizia în primă instanță.
Instanța urmează acum să scrie mandatele de executare a pedepsei, care vor fi distribuite Tribunalului București. Dragnea mai poate să atace sentința definitivă a Curții Supreme. În acest sens, el poate recurge la două căi de atac: contestație în anulare sau recurs în interesul legii.
Menționăm că aceasta este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum, transmite mediafax.ro.
Primăria Chișinău organizează, începând de astăzi, simulări privind intervenția în cazul unei eventuale deficiențe sau…
Peste 1.600 de abateri și zeci de accidente cu trotinete electrice au fost înregistrate de…
Rusia a pierdut aproximativ 1.450.510 militari în Ucraina de la începutul invaziei la scară largă,…
Polonia va trimite direct la închisoare șoferii prinși băuți la volan, dacă pe numele acestora…
Ucrainenii se pregătesc pentru cea mai dificilă iarnă din timpul războiului, potrivit CNBC, citat de…
Teatrul Național „Eugène Ionesco” îi invită pe spectatori la un weekend dedicat comediei. Pe 8…