fbpx

Libera circulație spre Transnistria a fost prelungită. Până când pot merge cetățenii în stânga Nistrului fără a sta în carantină

În rezultatul unei solicitări adițional remise, s-a intervenit cu rugămintea de a fi menținut și în continuare regimul circulației nestingherite în și dinspre localitățile, amplasate în stânga Nistrului și mun. Bender, Tiraspolul a informat despre prelungirea perioadei de liberă deplasare până în data de 1 iunie curent.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, s-a reiterat că trecerea prin așa-numitele puncte de control transnistrene va fi permisă fără necesitatea respectării procedurilor aplicate până la finele lunii aprilie curent și în lipsa coordonărilor preventive cu „centrele de criză” locale.

Reamintim că perioada inițială de asigurare a acestui regim neîngrădit a fost confirmată de către Tiraspol în intervalul sărbătorilor pascale: 30 aprilie – 10 mai 2021.

Chișinăul va interveni în continuare cu acțiuni prompte pentru a restabili libera circulație în mod permanent și cu respectarea regulilor de protecție individuală/în spațiile publice, în vigoare pe perioada pandemică.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button