fbpx

Legea cu privire la deșeuri ar putea fi modificată în regim de urgență. Filip: „În fiecare sat avem gunoiști neautorizate”

Acțiunile ce urmează a fi întreprinse privind managementul deșeurilor solide au fost discutate astăzi în cadrul unei ședințe convocate de prim-ministrul Pavel Filip. Premierul a accentuat că această problemă este una dintre cele mai stringente și oamenii așteaptă soluții pentru depășirea acesteia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Suntem cu toții trecuți prin campania electorală. Nu am avut nicio întâlnire cu oamenii, la care să nu fie abordată această problemă. În fiecare sat avem gunoiști neautorizate, oamenii se plâng că deșeurile sunt aruncate. Dar nici nu trebuie să mergem în sate, e destul să ne mișcăm pe drumurile din țară ca să vedem gunoiști pe marginea traseelor”, a spus Pavel Filip.

Prim-ministrul a subliniat că nu lipsa banilor este cea mai mare constrângere în rezolvarea acestei probleme, ci faptul că nu avem un program național de gestionare a deșeurilor solide.

„Am absoluta încredere că dacă de la bun început, de la independența acestui stat, exista un program național de gestionare a deșeurilor solide, astăzi, ca și în multe alte țări, noi nu mai vorbeam despre această problemă”, a menționat Pavel Filip.

Premierul a solicitat în regim de urgență să fie propuse modificări în legea cu privire la deșeuri. Totodată, urmează să fie elaborată și o Foaie de parcurs privind managementul deșeurilor solide, care va conține toate etapele pentru rezolvarea definitivă a acestei probleme.

Articole asemănătoare

Back to top button