Toate știrile

La Ungheni ar urma să fie construit un pod nou, iar altele din țară – reabilitate. Ministrul român al Transporturilor: „Îmbunătăţim legăturile dintre România şi R. Moldova”

„Îmbunătăţim legăturile dintre România şi R. Moldova”. Este declarația ministrul român al Transporturilor, Cătălin Drulă, care a anunțat pe pagina sa de Facebook că mai multe poduri din Republica Moldova ar urma să fie reabilitate, iar la Ungheni va fi construit unul nou, din surse europene nerambursabile. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Îmbunătăţim prin infrastructură legăturile dintre România şi Republica Moldova! Compania de drumuri are în derulare cinci proiecte importante, finanţate prin fonduri europene nerambursabile, pentru reabilitarea podurilor de peste Prut şi pentru construirea unui nou pod peste acest râu, la Ungheni”, a scris Drulă.

Oficialul român a punctat următoarele proiecte: 

  •  Podul de la Galaţi – Giurgiuleşti, pe DN 2B – A fost construit în 1949 şi are o lungime de 125 de metri. Execuţia lucrărilor a pornit chiar în iulie şi se va încheia peste 9 luni. Aici se va consolida grinda cu zăbrele, tablierul va fi sablat şi vopsit, placa de beton armat care susţine calea pe pod va fi reparată, calea pe pod şi trotuarele vor fi refăcute, se vor schimba parapetele pietonale şi de siguranţă, rampele de acces vor fi refăcute, iar picioarele podului vor fi protejate de un dig de piatră brută.
  • Podul de la Ungheni, de pe Autostrada Unirii A8 Tg. Mureş-Iaşi-Ungheni (unde proiectarea este deja în derulare). Studiul de fezabilitate pentru pod e finalizat, iar, după ce obţinem acordul de mediu aflat în procedură, lansăm licitaţia de proiectare şi execuţie.
  • Podul de la Albiţa – Leuşeni, pe DN 24B.
  • Podul de la Sculeni, pe DN 24.
  • Podul de la Oancea – Cahul, pe DN 26A. Pentru acestea din urmă, CNAIR lucrează deja la proiectele de reabilitare care se vor desfăşura pe modelul Podului de la Galaţi – Giurgiuleşti.

„Accesul peste râul Prut devine astfel mai uşor şi mai sigur prin toate aceste puncte, spre beneficiul cetăţenilor României şi cei ai Republicii Moldova. O infrastructură modernă este cheia ridicării şi dezvoltării economice a regiunilor care sunt deservite de ea”, a mai adăugat oficialul.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Un candidat apărut pe Telegram și o dezmințire rapidă. Aproape un milion de dolari pentru „alegerile” din Transnistria

În regiunea transnistreană a început oficial „campania electorală”. „Alegerile” pentru funcția de lider al regiunii…

16 ore ago

Tragedie la Botanica: o elevă a fost găsită fără viață în curtea unui bloc

O tânără născută în anul 2008 a fost găsită decedată în curtea unui bloc din…

17 ore ago

Rusia blochează importul de semințe și material săditor din R. Moldova

Rusia a restricționat importul de semințe și material săditor însoțite de documente emise de Instituția…

17 ore ago

Platforma „StopDrog”, lansată în R. Moldova. Cetățenii pot raporta anonim cazuri legate de consumul sau traficul de droguri

Publicul larg, inclusiv elevii, va putea raporta anonim situațiile de risc asociate drogurilor prin intermediul…

17 ore ago

Eurodeputatul Mureșan: Din 2028, R. Moldova va avea acces la fonduri europene mai mari

Republica Moldova va beneficia, începând cu 1 ianuarie 2028, de fonduri europene mai mari decât…

18 ore ago

Tragedia de la Măgdăcești: Cele două minore au rămas în grija surorii mai mari. Statul le va asigura sprijinul necesar

Cele două minore rămase fără părinți după tragedia de la Măgdăcești vor rămâne în grija…

18 ore ago