fbpx

Japonia va oferi R. Moldova 100 de milioane de dolari. Unde vor fi utilizaţi banii

Președinta Maia Sandu a avut  luni, 27 februarie, o întrevedere cu ambasadorul nipon la Chișinău Yamada Yoichiro. Șefa statului a salutat decizia Japoniei de a oferi ajutor bugetar de 100 milioane de dolari, Republicii Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„La sfârșitul săptămânii trecute, ambasadorul Japoniei la Chișinău, Yamada Yoichiro, mi-a comunicat decizia Guvernului nipon de a oferi țării noastre sprijin bugetar în sumă de 100 milioane de dolari SUA, lucru anunțat de către Prim-ministrul Fumio Kishida în cadrul summitului G7. Acest sprijin va spori resursele financiare ale statului într-o perioadă în care economia noastră, și inclusiv încasările la buget, sunt afectate de războiul din Ucraina”, a spus președinta Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a subliniat că, Japonia este unul dintre cei mai importanți parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova care, de-a lungul timpului, a contribuit la dotarea spitalelor noastre cu echipamente medicale performante, a ajutat fermierii moldoveni să procure tehnică agricolă modernă și să aplice tehnologii noi, a finanțat programe de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a susținut proiecte culturale și educaționale.

„I-am mulțumit domnului ambasador pentru cooperarea bilaterală excelentă precum și pentru asistența continuă și mi-am exprimat speranța că vom reuși să creștem și volumul investițiilor japoneze în Republica Moldova, iar prin asta vom spori numărul locurilor de muncă bine plătite acasă”, a punctat  Sandu.

Săptămâna trecută, SUA a anunţat că va oferi Republicii Moldova 300 de milioane de dolari ajutor suplimentar de urgență nerambursabil pentru susținerea cetățenilor și pentru sprijinirea proiectelor de consolidare a independenței energetice a Republicii Moldova.  Finanțarea va include un suport bugetar direct de 80 de milioane de dolari, prin care vor fi compensate prețurile foarte înalte la energie electrică în această iarnă.

Articole asemănătoare

Back to top button