Hoții au jefuit transportul de bani fără să rănească pe nimeni. Foto: Profimedia
Un jaf planificat minuțios asupra unui transport de bani care trebuia să ajungă la banca centrală a Germaniei nedumereşte încă poliţia germană, la patru zile de la incident. Banda înarmată care a organizat lovitura a plecat cu câteva milioane de euro, în timp ce polițiștii se întreabă în continuare de unde știau infractorii de transport, transmite Digi24.
„Rămâne neclar de unde şi-a procurat banda vehiculele şi cum au aflat de acest transport de cash”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Neubrandenburg, o localitate aflată la nord de Berlin, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Banda a stat la pândă joi, în timp ce vehiculul în care erau transportaţi banii trecea pe lângă satul Gutzkow, în drumul său dinspre Greifswald, o localitate aflată pe coasta Mării Baltice, spre Neubrandenburg, inventând false lucrări la o autostradă pentru a opri mașina cu bani.
Vehicule şi blocuri de beton au fost folosite pentru a opri transportul.
Ulterior, doi membri ai bandei au tras focuri de avertisment cu pistoale automate, iar pe parbriz a fost pulverizată vopsea neagră.
Banda a pătruns apoi în partea din spate a vehiculului, lăsându-i nevătămaţi pe cei doi agenţi de securitate aflaţi în interior. Nimeni nu a fost rănit în acest jaf.
Banda a dat apoi foc unui vehicul de teren pe care îl folosise, abandonându-l la locul faptei, şi a incendiat şi vehiculul în care erau transportaţi banii.
După ce au reuşit să fugă cu un alt automobil, membrii bandei l-au abandonat şi pe acesta câţiva kilometri mai departe, într-o pădure din apropiere de Mussentin, incendiindu-l, înainte de a fugi cu un alt vehicul.
„Incendierile şi modificările aduse vehiculelor fac ca identificarea să fie dificilă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei.
Poliţia caută doi membri ai bandei mascaţi şi una sau două persoane care i-au ajutat, căutările fiind extinse la întreaga ţară.
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…
Regatul Unit și Elveția urmează să se asocieze programului Erasmus+ în 2027, extinzând posibilitățile de…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru…
Republica Moldova ar putea urma un parcurs separat de Ucraina în procesul de aderare la…
Brazilianca Natália Coelho a străbătut mii de kilometri ca să-și vadă trupa preferată, Carla’s Dreams,…
Filmările realizate de deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco în zona Complexului Portuar Giurgiulești au…