fbpx

Iohannis solicită implicarea oficialilor UE pentru soluționarea crizei politice din Moldova

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri o scrisoare președintelui Consiliului European, Donals Tusk, și președintelui Comisiei Europene, Jeane-Claude Juncker, prin care face apel ca, în regim de urgență, să fie identificată o soluție, împreună cu statele membre UE, pentru a pune capăt crizei politice din Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acțiunile care ar pune capăt situației actuale, ar urma a fi stabilite de țările membre UE și negociate în Moldova, pe baza principiilor și valorilor Uniunii Europene.

„România, ca stat membru al Uniunii Europene, având o relaţie specială cu Republica Moldova, bazată pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, şi împărtăşind o limbă, o istorie şi o cultură comune, este preocupată de evoluţiile aflate în desfăşurare la Chişinău.

În opinia noastră, Republica Moldova, partener asociat al Uniunii Europene prin Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi, în acelaşi timp, membru al Parteneriatului Estic, se confruntă în prezent cu o gravă criză constituţională şi politică, care prezintă riscuri pentru stabilitatea sa”, se arată în scrisoarea dată publicităţii de Administraţia prezidenţială, potrivit news.ro.

Totodată, președintele spune că, această criză, în imediata vecinătate a României și a Uniunii Europene, prezintă mize semnificative pentru stabilitatea și securitatea regională, pe care UE și statele membre nu le pot ignora.

„Cred cu tărie că Uniunea Europeană, în ansamblul său, în conformitate cu angajamentele asumate faţă de Republica Moldova prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate, precum şi prin Strategia Globală a Uniunii Europene, trebuie să se ridice la nivelul aşteptărilor cetăţenilor Republicii din Moldova, care în majoritate şi-au exprimat sprijinul pentru agenda europeană a ţării lor, după cum s-a confirmat şi la alegerile parlamentare din februarie 2019.

În acest context, fac apel la dumneavoastră, în regim de urgenţă, pentru a identifica, împreună cu statele membre ale Uniunii Europene, acţiuni concrete pentru a pune capăt situaţiei actuale printr-o soluţie negociată în Republica Moldova, pe baza valorilor şi principiilor Uniunii Europene”, mai scrie Klaus Iohannis.

Președintele precizează că țara sa este pregătită să sprijine aceste eforturi, în deplină concordanță cu obiectivul strategic al României, dar și al Uniunii Europene: acela de a susține parcursul european al Republicii Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button