Uncategorized

Interdicția lui Trump pe Facebook expiră sâmbătă. Ce ar însemna revenirea fostului președinte pe platforma socială

După ce Facebook i-a interzis accesul fostului președintele american Donald Trump în ianuarie 2021, în urma asaltului de la Capitoliu, compania a spus că îi va reconsidera statutul peste doi ani. Sâmbătă, cei doi ani expiră, iar Facebook trebuie să decidă dacă îi va permite lui Trump să revină pe platformă, într-un peisaj social media diferit față de acum doi ani, relatează NBC News, scrie Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Trump are acum propria sa rețea socială, Truth Social, iar contul său a fost restabilit pe Twitter (unde încă nu a postat nimic). În Silicon Valley, dezbaterea despre interzicerea unor conturi s-a schimbat, mai ales la Twitter, de când Elon Musk a preluat conducerea, condamnând eforturile anterioare ale companiei de a arbitra conținutul. Și deși nu există niciun drept legal pentru Trump sau pentru oricine altcineva de a fi pe rețelele sociale, republicanii din Florida și Texas încearcă să creeze legi care să împiedice companiile de rețele sociale să elimine anumite postări.

În aceste condiții, CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg, are de răspuns la o întrebare: Este sigur pentru companie să-i permită lui Trump să revină pe platformă în acest mediu?

Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, nu va lua o decizie înainte de termenul autoimpus de doi ani, deși își poate acorda câteva săptămâni în plus pentru a se gândi la răspuns.

„Vom anunța o decizie în săptămânile următoare, în conformitate cu procesul pe care l-am stabilit”, a spus purtătorul de cuvânt al Meta, Andy Stone, într-un e-mail.

NBC News a întrebat experți în moderarea rețelelor sociale ce părere au despre viitoarea decizie. Răspunsurile au oferit o idee despre schimbările pe rețelele sociale și moderarea conținutului, deoarece atât Twitter, cât și Facebook l-au interzis pe Trump.

Daniel Karell, sociolog la Universitatea Yale, care studiază modul în care rețelele sociale modelează violența politică, crede că nu este ușor de spus ce impact vor avea acum cuvintele lui Trump pe Facebook. În anumite privințe, Facebook contează mai puțin, a spus el.

„Oamenii care ar fi motivați să amenințe siguranța publică din cauza prezenței lui Trump pe Meta au fost cu siguranță expuși ideilor și retoricii similare în ultimul an prin alte platforme, surse media și rețele”, a spus Karell.

Anul trecut, Facebook a raportat prima scădere a numărului de utilizatori din istoria sa, alimentând temerile investitorilor cu privire la o posibilă spirală a morții platformei.

Karell a remarcat, de asemenea, o schimbare în abordarea forțelor de ordine cu privire la tulburările civile; FBI a arestat aproximativ 900 de persoane în legătură cu atacul din 6 ianuarie 2021.

Dar el a adăugat că „prezența lui Trump pe platforme utilizate pe scară largă îi normalizează ideile și retorica și, foarte probabil, nu ajută la reducerea riscurilor pentru siguranța publică”.

Trump a pierdut accesul la conturile sale de pe Twitter, Facebook, Instagram, YouTube și alte servicii în zilele după ce susținătorii săi au atacat Capitoliul. Într-un tweet postat în timpul atacului, Trump a spus că „Mike Pence nu a avut curajul să facă ceea ce ar fi trebuit făcut”. Atacatorii au scandat „Hang Mike Pence” (Spânzurați-l pe Mike Pence) și au fost aproape să ajungă la fostul vicepreședinte.

A doua zi, Zuckerberg a scris pe Facebook că suspendarea lui Trump va dura suficient de mult pentru a asigura tranziția pașnică a puterii către președintele Joe Biden. Platforma a fost folosită „pentru a incita la o insurecție violentă împotriva unui guvern ales democratic”, a spus Zuckerberg pe 7 ianuarie 2021.

În 2021, consiliul de supraveghere care audiază contestațiile cu privire la deciziile de moderare a conținutului lui Meta a spus că sancțiunile companiei nu ar trebui să fie pe o perioadă „nedeterminată”, iar Meta a decis o suspendare pe 2 ani.

Courtney Radsch, care a studiat exprimarea liberă și tehnologia la Institutul pentru Tehnologie, Drept și Politică din UCLA, a spus că amenințarea lui Trump nu a dispărut. Ea a citat „o pletoră de reprezentanți care simt că nu pot fi aleși sau realeși dacă nu susțin afirmațiile fără temei și retorica periculoasă ale lui Trump”.

Ea a notat, de asemenea, postarea lui Trump pe propria sa platformă, Truth Social, din decembrie, prin care a cerut „suspendarea” Constituției.

Katie Harbath, o fostă angajată atât a Facebook, cât și a Comitetului Național Republican, care este acum consultant în tehnologie și politică, a spus că Meta ar trebui să-l permită lui Trump să revină, dar să aibă un proces clar în cazul în care acesta încalcă termenii și liniile directoare ale comunității.

Companiile de tehnologie ar trebui să lupte pentru a proteja libertatea de exprimare, în special a candidaților politici, iar exemplul pe care ei îl dau va fi urmărit de guvernele străine care caută justificări pentru a bloca libertatea de exprimare, a adăugat ea.

„Sunt foarte îngrijorată la nivel internațional de tendința țărilor care adoptă legi sub pretextul de a reglementa companiile de tehnologie pe care acele guverne le exploatează apoi pentru a supune libertatea de exprimare”, a spus ea.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Salariile minime în Europa în 2026: unde se situează Republica Moldova

Salariile minime în Europa continuă să varieze semnificativ la începutul anului 2026, iar Republica Moldova…

5 ore ago

„Nu am făcut nicio greșeală”: Trump refuză să prezinte scuze pentru videoclipul cu soții Obama reprezentați drept maimuțe

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că a vizionat prima parte a unui videoclip care…

5 ore ago

video | JD Vance și soția sa, huiduiți la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă din Italia

Vicepreședintele american JD Vance și soția sa Usha, dar și sportivii americani au fost fluierați…

6 ore ago

Salariile directorilor ANRE vor fi cu 20% mai mici

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță vineri, 6 februarie, că a fost aprobată…

6 ore ago

video | Mandatul lăsat vacant de Nichita, preluat de o nouă deputată: „Este o mare onoare pentru mine”

Jurista Tatiana Rotari va accede în Parlamentul Republicii Moldova, după ce a semnat, pe 6…

6 ore ago

Intervenții în toată R. Moldova în contextul Codului Galben de polei. Cum se circulă pe trasee

Autoritățile continuă intervențiile în contextul codului galben de polei și ghețuș, instituit la nivel național…

7 ore ago