fbpx

infografic, video | Moldovenii cumpără tot mai multe apartamente. Piața imobiliară din țară, în continuă creștere

După criza din 2008, piața imobiliară a înregistrat o cădere continuă privind numărul tranzacțiilor, dar în ultimile luni, moldovenii au început să cumpere tot mai multe apartamente, și, mai nou, case individuale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Veceslav Ioniță, expert IDIS, susține că piața imobiliară este în creștere, iar această tendință se va menține în continuare. Dacă în 2018 au fost înregistrate 20.400 apartamente vândute, ceea ce e un record pentru Republica Moldova, în primul trimestru din 2019 s-au vândut 21.000 apartamente.

“Impulsionarea creditelor imobiliare este generată de creșterea veniturilor populației. În primul trimestru al anului 2019, salariul mediu anual a depășit echivalentul a 4040 euro. Nivelul de 3000 de euro a fost depășit în trimestrul doi din 2017. Creșterea a avut loc pe fundalul aprecierii monedei naționale și creșterii nominale a salariului în lei”, a mai spus Ioniță.

Fenomenul este explicat prin faptul că o parte dintre cei care vând casele vin în Chișinău, altă parte sunt moldovenii care s-au stabilit în străinătate și au decis să vândă locuințele și a treia explicație este că o parte dintre cei care au accesat credite imobiliare au decis să-și rezolve problema locuinței în afara Chișinăului.

Articole asemănătoare

Back to top button