Foto simbol: Joblist.md
Biroul Național de Statistică informează că, potrivit rezultatelor cercetării „Repartizarea efectivului de salariați conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 2020”, salariul mediu lunar brut al unui angajat în luna septembrie a constituit 7991 de lei.
Două treimi din totalul salariaților (66,7%) au avut un salariu situat sub media pe țară (7991,3 de lei), aproape fiecare al doilea salariat (47,3%) a avut un salariu mai mic de șase mii lei, 31,5% din salariați – au avut salarii cuprinse între șase și 10.000 de lei, iar 21,2% din totalul salariaților au avut salarii de peste 10.000 de lei.
Comparativ cu luna septembrie 2019, s-a micșorat ponderea salariaților care au salarii mai mici de 6000 de lei și, respectiv, s-a mărit ponderea salariaților care primesc salarii mai mari de 6000 de lei (cu 7 puncte procentuale). Cea mai semnificativă scădere a ponderii, cu 3 puncte procentuale, s-a înregistrat în rândul salariaților care au avut salarii între 2,5 și 4000 de lei. Cea mai semnificativă creștere a fost înregistrată în rândul salariaților care au salarii de peste 10.000 de lei – cu 5,4 puncte procentuale.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS)…
Poliția din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui accident rutier grav, care a avut loc aseară…
Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…
update 24 octombrie, 12:00 | În urma examinării aparatului de zbor depistat în extravilanul satului…
update 24 octombrie, 12:30 | Poliția Capitalei anunță despre identificarea și localizarea șoferului care ar…