infografic | ONU: Pentru prima oară, numărul obezilor îl depășește pe al oamenilor care suferă de foame

Populația care suferă de obezitate, la nivel mondial, a depășit-o pentru prima oară pe cea care suferă de foame. Cel puțin așa arată datele preliminare ale Organizației Națiunilor Unite.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO), rezultatele privind starea globală a securității alimentare și nutriției arată că persoanele obeze sunt mai numeroase decât persoanele cu malnutriție.

Directorul FAO, José Graziano da Silva, a subliniat în cadrul unui simpozion internațional că regimul alimentar prost e în creștere.

Datele ONU arată că, în 2017, populația care suferea de foame ajunsese la 821 de milioane de persoane în întreaga lume, mai ales din cauza conflictelor, schimbărilor climatice şi recuperării lente a economiei, transmite digi24.ro.

Totodată, în 2016 peste 672 de milioane de adulți din întreaga lume erau afectați de obezitate.

În același an, numărul adulţilor cu obezitate însuma deja 104,7 milioane de persoane în America Latină şi în Caraibe, depăşind cu mult cele 39 de milioane de persoane care sufereau de malnutriţie în această regiune în perioada 2015 – 2017.

Responsabilul FAO a spus că „Acum obezitatea este peste tot”, accentuând că această problemă a luat cu asalt populația planetei ca urmare a urbanizării, a consumului de mâncare de tip fast-food, dar și a schimbării regimului alimentar.

Ingrid-Valeria Bârcă

Recent Posts

Siegfried Mureșan, un influent eurodeputat susținător al R. Moldova, a fost desemnat la funcția de premier al României

Siegfried Mureșan a fost desemnat premier, joi după-amiază, de președintele Nicușor Dan. El este propunerea…

6 ore ago

video | Guvernul creează Moldova Project, o structură pentru implementarea proiectelor strategice de infrastructură

Proiectele strategice de infrastructură națională vor beneficia de o structură unică de implementare. Guvernul propune…

7 ore ago

R. Moldova își propune să stabilească un record Guinness în cadrul Zilei Naționale a Vinului

Republica Moldova își propune să stabilească un record Guinness în cadrul Zilei Naționale a Vinului.…

11 ore ago

Fără TikTok, Instagram și Facebook până la 13 ani? Comisia Europeană a adoptat propunerea cu noi restricții

Comisia Europeană a adoptat joi actul numit EU Kids Act care interzice marilor rețele sociale…

12 ore ago

Rusia ar fi folosit AI pentru spionaj, dezinformare în R. Moldova și dezvoltarea unor roiuri de drone. Dezvăluirile unui raport Anthropic

Cel mai recent raport al companiei Anthropic privind utilizarea abuzivă a modelului său de inteligență…

12 ore ago

Limba română, recunoscută oficial în sistemul educațional din Illinois. Elevii vor putea obține credite de liceu

Copiii moldovenilor stabiliți în zona Chicago, Statele Unite, vor putea obține credite de liceu pentru…

13 ore ago