fbpx

Încă puțin și ne vom putea plimba printre jeturile de apă. Teritoriul adiacent havuzului din parcul Valea Trandafirilor este deja în construcție

În scurt timp, chișinăuienii se vor putea plimba printre jeturile de apă ale havuzului din parcul Valea Trandafirilor din sectorul Botanica al capitalei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Lucrările de amenajare a teritoriului din preajma havuzului au început de marți, 18 iunie. În paralel, sunt organizate și lucrări de pregătire a zonei unde va fi instalat terenul de joacă pentru copii, prevăzut în nemijlocita apropiere a fântânii arteziene.

Amintim că havuzul din parcul Valea Trandafirilor se află în proces de reconstrucție, iar noul obiectiv va deveni unul pietonal. Conform proiectului elaborat, oamenii se vor putea plimba printre jeturile de apă, sincronizate cu muzică și iluminat decorativ.

Totodată, proiectul prevede instalarea iluminatului nocturn și a mobilierului urban, reconstrucția zonelor verzi din preajmă și a terenului adiacent, renovarea căilor de acces spre havuz, precum și infrastructură specială pentru căruțuri și persoane care se deplasează în scaun rulant.

Referitor la evoluția lucrărilor de edificare a fântânii arteziene, precizăm că a fost deja amenajată fundația obiectivului, conectate rețelele de electricitate și de apă, iar în prezent sunt executate lucrări de placare cu marmură a suprafeței havuzului.

Reconstrucția obiectivului este prevăzută pentru o perioadă de 3,5 luni, iar în acest sens, din bugetul municipal au fost alocate 3,6 milioane de lei.

Vezi cum va arăta havuzul după reconstrucție:

foto | Havuzul din Parcul Valea Trandafirilor „îmbracă” straie noi. Chișinăuienii vor putea admira dansul jeturilor de apă sub lumina a zeci de beculețe

Articole asemănătoare

Back to top button