fbpx

În timp ce mii de oameni sunt aduși organizat la Chișinău, mai multor angajați ai Parlamentului li s-ar fi spus să părăsească clădirea

În timp ce mii de oameni au fost fotografiați și filmați cum sunt aduși cu autocare și microbuze la Chișinău, mai mulți angajați ai Parlamentului ar fi primit indicația de a părăsi clădirea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cel puțin asta spune deputatul Blocului ACUM, Sergiu Litvinenco. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că funcționarii au început deja să părăsească birourile Legislativului.

Amintim că în aceste clipe sute de oameni au fost observați în zona fostului Teatru „Gaudeamus”, în fața Academiei de Științe a Moldovei, dar și în piața Pann Halippa. Unii dintre ei sunt „înarmați” cu pancarte, alții cu vuvuzele. Potrivit mai multor surse, ar fi vorba despre manifestațiile anunțate de democrați în perioada 6-9 iunie 2019. Amintim că pentru această perioadă, PDM a rezervat PMAN și a anunțat mobilizarea a 50.000 de oameni.

Articole asemănătoare

Back to top button