fbpx

Guvernul schimbă regulile de acordare a burselor universitare. Doar studenții cu media peste 6,5 vor primi bursă

Începând cu 1 ianuarie 2026, doar studenții care au media academică mai mare de 6,5 vor beneficia de bursă de studii. Guvernul a aprobat astăzi un nou regulament privind modul de acordare a burselor în universitățile din Republica Moldova, menit să stimuleze performanța și transparența în învățământul superior.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit noilor reguli, vor exista trei categorii de burse:

  • Categoria I – pentru studenții cu media de minimum 8,5;
  • Categoria II – pentru studenții cu media de minimum 7,5;
  • Categoria III – pentru studenții cu media de minimum 6,5.

Bursele pentru studenții de la ciclul I – licență vor rămâne între 1015 și 1295 lei, în funcție de categorie, iar pentru ciclul II – master, bursa este de 1390 lei. Studenții de la specialități pedagogice beneficiază de burse mai mari – între 2430 și 3620 lei, în funcție de categorie și an de studiu.

Guvernul a precizat că transparența va fi sporită: listele bursierilor vor fi aprobate de senatul universitar și publicate online, în ordinea descrescătoare a mediilor. Totodată, nu vor putea primi bursă studenții cu restanțe, credite insuficiente sau plan de învățământ nefinalizat.

Măsurile vizează inclusiv bursele de merit — Bursa Republicii (4250 lei), Bursa Președintelui (3860 lei) și Bursa Guvernului (3540 lei), fiecare putând fi obținută o singură dată per ciclu de studii.

În prezent, în universitățile din țară studiază peste 68.000 de studenți, dintre care aproape 23.500 sunt finanțați de la bugetul de stat.

Articole asemănătoare

Back to top button