fbpx

Guvernul renunță la impozitarea banilor primiți la nunți și cumetrii

Prevederea din proiectul politicii fiscale pentru anul 2027 care viza impozitarea banilor primiți la nunți, cumetrii și alte evenimente de familie va fi exclusă. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ministrul a explicat că intenția autorităților nu a fost de a afecta tradițiile sau sărbătorile de familie, ci de a combate cazurile în care unele persoane declară sume foarte mari, de ordinul zecilor de mii de euro, drept donații primite la astfel de evenimente, pentru a justifica proveniența banilor.

Anterior, Gavriliță declara că autoritățile analizau stabilirea unui plafon rezonabil pentru donațiile care ar putea rămâne neimpozabile și că, în multe cazuri, sumele încasate la nunți și cumetrii sunt utilizate integral în numerar, inclusiv pentru plata serviciilor implicate în organizarea evenimentelor, ceea ce poate favoriza un lanț de evaziune fiscală.

„Obiectivul nu este de a afecta sărbătorile și cultura națională”, afirma ministrul.

Între timp, Ministerul Finanțelor a decis să renunțe la această prevedere. Gavriliță a declarat că statul dispune deja de alte instrumente pentru verificarea situațiilor în care sunt invocate donații foarte mari ca sursă legală a veniturilor, fără a fi necesară introducerea unui impozit pentru banii primiți la evenimente familiale.

Articole asemănătoare

Back to top button