fbpx

Guvernul dă undă verde încorporărilor: campania se desfășoară în două etape anuale

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința de miercuri, 8 aprilie, desfășurarea campaniei de încorporare în serviciul militar în termen pentru perioada aprilie–iulie 2026. Potrivit deciziei, circa 1.200 de tineri urmează să fie încorporați în Armata Națională, iar alți 10 vor executa serviciul militar cu termen redus.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În același timp, soldații care au finalizat serviciul militar în termen vor fi trecuți în rezervă, conform prevederilor legale.

Proiectul a fost prezentat de ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, și stabilește inclusiv responsabilitățile autorităților administrației publice centrale și locale în procesul de încorporare. Documentul prevede că recrutarea se va desfășura etapizat, în baza unui plan elaborat și aprobat de Ministerul Apărării.

Conform legislației în vigoare, campania de încorporare are loc de două ori pe an: în perioada aprilie–iulie și, respectiv, octombrie–ianuarie.

Încorporarea cetățenilor în serviciul militar este realizată în baza Legii nr. 1245 din 18 iulie 2002 privind pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei.

Articole asemănătoare

Back to top button