fbpx

Guvernul a decis. Se impun restricții privind exportul de grâu din rezervele de stat

Guvernul a aprobat marți seara, 30 martie, proiectul de hotărâre care prevede interzicerea exportului de grâu din rezerva de stat, până la data de 12 aprilie 2021.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Decizia intră în vigoare la data publicării in Monitorul Oficial. Proiectul a fost votat unanim, la ședința Guvernului din această seară.

„Având în vederea recomandările CSS, se interzice până la 12 aprilie exportul din Republica Moldova a grâului din rezervele de stat. Hotărârea intră în vigoare la data publicării în Monitorul oficial”, a spus ministrul interimar al Agriculturii Ion Perju.

Totuși miniștrii nu s-au grăbit să voteze, decizia a fost luată după aproape două ore de deliberări, într-o ședință cu ușile închise.

Luni dimineață, 29 martie, șefa statului, Maia Sandu, a cerut, de urgență, Guvernului să impună resticții privind exportul de grâu din rezervele de stat. Ulterior, ministrul Agriculturii, Ion Perju, a venit cu o reacție la cele spuse de președintă, susținând că informațiile sunt eronate și acuzațiile – nefondate.

Subiectul cu privire la aprobarea hotărârii de Guvern privind interzicerea exportului de grâu până pe 15 aprilie a provocat discuții aprinse între miniștri, ca într-un final să se decidă convocarea unei ședințe închisă, cu prezența fizică a miniștrilor, în clădirea Guvernului.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button