Glonțul i-a traversat mai multe organe vitale. Noi detalii despre starea militarului rănit la exerciții
Militarul rănit în timpul exercițiului desfășurat marți se află în continuare în stare gravă, dar stabilă, au anunțat autoritățile din sănătate.
Potrivit ministrului Sănătății, Emil Ceban, pacientul a fost decuplat de la aparatele de susținere a respirației în dimineața zilei de miercuri, la ora 08:12, iar evoluția sa este atent monitorizată de medici.
„Se află în stare gravă, dar stabilă. Astăzi, la ora 08:12, a fost decuplat. Situația este sub control. A fost monitorizat”, a declarat ministrul.
La îngrijirea militarului au participat specialiști de la Institutul de Medicină Urgentă și de la Spitalul Clinic Republican. Potrivit lui Emil Ceban, au fost efectuate toate intervențiile chirurgicale necesare.
Medicii au precizat că traiectoria glonțului a provocat leziuni severe. Proiectilul a traversat osul xifoid, sternul, stomacul, ficatul, splina și partea inferioară a plămânului, ieșind prin zona coastelor.
update | Militar împușcat cu arma din dotare. Detalii de la Ministerul Apărării și reacția poliției



