fbpx

Gata să ocupe fotoliul de primar? Țîcu către Năstase: Andrei, dă-te la o parte! 

Deputatul din Blocul ACUM, Octavian Țîcu, este decis să lupte până la capăt pentru funcția de primar al capitalei. Candidatul îl îndeamnă chiar pe fostul coleg de partid, Andrei Năstase, să se dea la o parte.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Țicu îl sfătuie pe contracandidatul său să rămână la Ministerul de Interne și să-și continue munca acolo.

„Andrei, dă-te la o parte, rămâi la MAI și continuă reforma pe care a-i început-o. Rămânerea ta în cursă îmi întărește convingerea că ești Soluția lui Dodon pentru Chișinău”, zice Octavian Țîcu.

El mai spune că l-a susținut pe Năstase începând cu momentul în care și-a asumat lupta împotriva regimului Plahotniuc, fiind prezent la toate protestele organizate de Platformă.

„L-am criticat când a cedat în favoarea Maiei Sandu la președinție în 2016, la fel cum am refuzat să fiu primar din partea PAS în 2018, pentru că am considerat în ambele cazuri că meriți mai mult aceste funcții. Am organizat împreună proteste și am stat pe baricadele luptei împotriva regimului Plahotniuc”, precizează Țîcu, menționând că nu poate accepta jocul în care a intrat Năstase cu Dodon – „votul de la APCE, cazul Curtea Constituțională, cârdășia de la MoldovaGaz și alte acțiuni la care poate mă voi referi odată”.

Articole asemănătoare

Back to top button