Toate știrile

foto, video | Lansare istorică: Republica Moldova prezintă primul avion de producție locală

Primul avion construit integral în Republica Moldova a fost lansat astăzi pe aerodromul de la Vadul lui Vodă. Aparatul de zbor are două locuri și a fost construit de piloții Sergiu Crețu și Oleg Burlacu. La evenimentul de lansare a avionului a fost prezentă și șefa statului, Maia Sandu, transmite moldpres.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Aparatul de zbor Van’s RV-7A este primul avion de acrobație construit în Republica Moldova. Acesta este un avion de mici dimensiuni, cu două locuri. „Nu este doar un avion, ci simbolul unui vis transformat în realitate”, spun autorii proiectului, care afirmă că au muncit ani întregi pentru a aduce în Moldova pe harta aviației.

Șefa statului, Maia Sandu, a felicitat inventatorii avionului pentru curaj și munca depusă în calea spre visul lor.

„Felicit creatorii acestui avion, pentru visul foarte ambițios, pentru curaj și pentru foarte multă muncă. Vrem să avem o țară dezvoltată, în care oamenii să trăiască bine, iar pentru asta trebuie să fim creativi, să inventăm cât mai mult în toate domeniile, pentru că doar prin inovații putem să fim competitivi și să obținem mai mult pentru munca noastră”, a afirmat Maia Sandu.

Foto: moldpres.md

Asamblată sub formă de kit, în conformitate cu reglementările naționale, aeronava Vans RV-7A este destinată zborului sportiv, de agrement și instruirii private, fără scop comercial, a anunțat Autoritatea Aeronautică Civilă.

Ana Bodrug

Recent Posts

foto | Un bărbat a murit, iar soția sa a fost rănită grav în urma unui accident la Rîșcani

Poliția din Rîșcani a fost sesizată duminică dimineață, în jurul orei 7:00, despre producerea unui…

3 ore ago

O dronă a explodat la Anenii Noi. Detalii de la poliție

În contextul atacurilor masive ale Rusiei asupra Ucrainei, sistemul național integrat de monitorizare anunță că…

4 ore ago

foto | Aur și argint pentru R. Moldova la FIRST Global Challenge 2026

Echipa Națională de Robotică a R. Moldova a câștigat FIRST Global Challenge 2026, alături de…

5 ore ago

Toamna își intră în drepturi: pijamale, dresuri, lenjerie și articole termice pentru întreaga familie

Scăderea temperaturilor și serile tot mai răcoroase ne amintesc că este timpul să pregătim garderoba…

15 ore ago

update | Lovit de o mașină, apoi călcat de alta. Un bărbat a murit, iar șoferul celei de-a doua mașini a fost reținut după ce s-a eschivat

update 23:00 | Polițiștii au identificat, localizat şi reținut şi cel de-al doilea conducător auto…

o zi ago

Șeful SIS: Rusia a pierdut capacitatea de a controla alegerile din Găgăuzia

Federația Rusă a pierdut unul dintre principalele instrumente de influență în Găgăuzia – „capacitatea de…

o zi ago