foto | „Una dintre minunile botanice ale lumii”. O specie de nufăr gigant , descoperită la cea mai mare grădină botanică din lume

Experţi de la Kew Gardens, o faimoasă grădină botanică din vestul Londrei, au dezvăluit luni că au descoperit o nouă specie de nufăr gigant, prima înregistrată de la mijlocul secolului al XIX-lea, relatează Digi24, cu referire la AFP.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Specimene au fost prezente la Kew Gardens timp de 177 de ani şi la herbarul naţional din Bolivia timp de 34 de ani, înainte ca botaniştii să-şi dea seama că este vorba despre o specie nouă.

Ei au crezut iniţial că este vorba despre „Victoria amazonica”, unul dintre cele două soiuri cunoscute de nuferi giganţi, numite după Regina Victoria. Însă, după cercetări efectuate împreună cu o echipă din Bolivia, experţii de la Kew Gardens au stabilit că este vorba, de fapt, de o a treia varietate de nufăr gigant.

Pe lângă faptul că este cea mai nouă specie de nufăr gigant, „Victoria boliviana”, ale cărei frunze pot măsura până la trei metri lăţime, este şi cea mai mare din lume.

Anii de investigaţii pentru a ajunge la descoperirea acesteia sunt descrişi într-un articol publicat luni în revista „Frontiers in Plant Sciences”, scrie Agerpres. Seminţele celei de-a treia specii de nufăr gigant au fost donate de grădina botanică din Santa Cruz de La Sierra şi de grădinile La Rinconada din Bolivia.

Una dintre minunile botanice ale lumii

Ilustratoarea specializată în desene botanice Lucy Smith, care a participat la anchetă, a declarat că seminţele au fost cultivate – fără a fi înregistrate – într-o seră din Kew Gardens în ultimii patru ani. „De fapt, am ascuns acest secret minunat aflat la vedere în tot acest timp”, a declarat ea pentru AFP.

Carlos Magdalena, un cercetător horticol specializat în salvarea speciilor de plante pe cale de dispariţie, a numit planta „una dintre minunile botanice ale lumii”. Ea a primit numele de „Victoria boliviana” în onoarea partenerilor bolivieni ai echipei şi a ecosistemului său natural din ţara sud-americană.

Nuferii giganţi înfloresc şi îşi schimbă culoarea din alb în roz în timpul nopţii.

Foto: Profimedia Images

Victoria Bucur

Recent Posts

Două baloane de tip aerostat au survolat nordul R. Moldova

Sistemul național integrat de monitorizare anunță despre două cazuri de traversare neautorizată a spațiului aerian…

7 ore ago

Dan Olaru a devenit pentru al doilea an la rând campion balcanic

Arcașul din Republica Moldova, Dan Olaru, a devenit pentru al doilea an consecutiv campion balcanic…

8 ore ago

R. Moldova ar putea introduce vize pentru cetățenii Rusiei, Belarusului și ai altor state. Ce spune premierul

Cetățenii Rusiei, Belarusului și ai altor state ar putea avea nevoie de vize pentru a…

o zi ago

foto | Cultura din R. Moldova, conectată la Europa prin finanțări, mobilități și proiecte comune

Artiștii, specialiștii din domeniul culturii și organizațiile culturale din R. Moldova au acces la programe…

o zi ago

video | „Au fost accesate datele a circa 450.000 de cetățeni, care vor fi notificați de AGE”. Sandu anunță crearea unui grup de lucru după ședința CNS

Datele a circa 450.000 de cetățeni au fost accesate în urma atacului cibernetic asupra infrastructurii…

o zi ago

România repornește un reactor nuclear de la Cernavodă, după mai bine de trei luni de pauză

Nuclearelectrica a început miercuri, 4 noiembrie, manevrele de pornire a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice…

o zi ago