fbpx

foto | Un tânăr a murit în Peștera Surprizelor din Criuleni. Cum s-a întâmplat

În dimineața zile de 29 septembrie salvatorii au fost alertați să intervină la extragerea unei persoane decedate care se afla de mai mult timp în Peșterea Surprizelor din raionul Criuleni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:08. La fața locului pentru recuperarea corpului neînsuflețit au intervenit 4 echipaje de salvatori din cadrul Direcției regionale căutare – salvare nr.1 din municipiul Chișinău, Direcției regionale căutare – salvare nr.2 din municipiul Bălți, Secției situații excepționale Criuleni, dar și Centrului Republican de Intervenție Operativă.

Ajunși, aceștia au stabilit că persoana se află la o adâncime de aproximativ 60 de metri, iar trecerile în peșteră sunt foarte înguste. Misiunea dificilă a salvatorilor a durat mai bine de 12 ore.

Pentru recuperarea corpului neînsuflețit au fost formate mai multe echipe pentru pătrunderea în interiorul peșterii și efectuarea operațiunii.

Datorită profesionalismului echipelor specializate, angajații IGSU au reușit extragerea la suprafață a cadavrul bărbatului în vârstă de 33 de ani.

Circumstanțele și cauza incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 31 situații de risc.

foto: dse.md
foto: dse.md
foto: dse.md
foto: dse.md

 

Articole asemănătoare

Back to top button