foto | Un șef de direcție din cadrul AIPA, reținut. 2,5 milioane de lei, ridicați în timpul unor percheziții

Un șef de Direcție din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii Procuraturii Anticorupție. Funcționarul este cercetat într-un dosar penal pornit pentru trafic de influență.
Potrivit informațiilor preliminare prezentate de CNA, acesta ar fi pretins și primit de la reprezentantul unui agent economic 130.000 de lei. În schimbul banilor, șeful de Direcție ar fi susținut că are influență asupra membrilor unei comisii din cadrul AIPA și că i-ar putea determina să accepte cererea depusă de companie și să aprobe subvenția solicitată.
În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii ar fi documentat și transmiterea de către bănuit a unor sume de bani către terțe persoane.
Ulterior, CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții, în urma cărora au fost depistate și ridicate mijloace bănești în valoare totală de aproximativ 2,5 milioane de lei. Proveniența banilor urmează să fie stabilită în cadrul anchetei.
Funcționarul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei.
Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.



