Categories: ExterneToate știrile

foto | Un bărbat a fost arestat după ce a luat ostatică angajata unei bănci din Ucraina și a amenințat cu bombă

În Ucraina a avut loc o nouă luare de ostatici. Cazul bizar a fost înregistrat astăzi, 3 august, după ce un bărbat a luat o persoană ostatică într-o bancă din Kiev și a susținut că deține o bombă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Despre acest caz a anunțat adjunctul ministrului de Interne, Anton Gheraşcenko. El a scris că individul a intrat într-o bancă din complexul Leonardo, din centrul capitalei, pe la orele amiezii. Bărbatul spunea că are în rucsac o bombă și a cerut angajaților să sune la poliție, transmite Agerpres.

„Angajaţii instituţiei bancare au părăsit biroul, în timp ce şefa sucursalei a rămas acolo ca ostatică”, a precizat Gheraşcenko.

Ulterior, ostatica a fost eliberată fără a suporta careva traume. Potrivit adjunctului, individul este un cetăţean de 32 de ani, din Uzbekistan. Deși nu se cunoaște motivul pentru care a recurs la gest, Gheraşcenko a menționat că „potrivit conturilor sale de pe reţelele sociale, este o persoană dezechilibrată mintal”.

Bărbatul a mai cerut să vorbească cu jurnaliștii, iar unii reporteri au primit permisiunea de a-i adresa întrebări înainte ca Poliția să pătrundă în clădire. Într-o transmisie în direct pe canalul 112.ua, bărbatul a susținut că este un spirit sfânt şi a criticat autorităţile, spunând că preşedintele Volodimir Zelenski nu şi-a respectat promisiunile.

„Teroristul a fost capturat în viaţă. Explozia nu s-a produs. Experţii lucrează la faţa locului”, a precizat mai târziu Gheraşcenko, menţionând că operaţiunea a fost executată de serviciile de securitate ucrainene (SBU).

 

Menționăm că acesta este deja al treilea caz similar, din ultimele săptămâni, care are loc în Ucraina.

Pe 21 iulie, un necunoscut a luat 20 de persoane ostatice în orașul ucrainean Luțk. La fața locului au fost auzite atunci și focuri de armă. Nici o persoană nu a suferit, iar bărbatul ar avea probleme psihice. Acesta a discutat cu președintele Ucrainei, cerându-i ca acesta să publice pe Facebook o secvență video în care îndeamnă oamenii să privească filmul Earthlings din 2005 – zis și făcut.

Pe 23 iulie, la doar două zile, un bărbat înarmat a luat ostatic un polițist în orașul Poltava, în timp ce oamenii legii încercau să-l rețină. Peste două săptămâni, bărbatul a fost ucis în timpul reținerii. Individul avea o grenadă, iar persoana sechestrată a reușit să se ferească de explozie.

Daniela Danilova

Recent Posts

Zimbru Chișinău, în prag de faliment? Clubul e obligat să achite un milion de euro despăgubiri unui ex-fotbalist

Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…

17 ore ago

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ultima încălcare a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…

18 ore ago

update | O dronă s-a prăbușit la Telenești, la scurt timp după ce autoritățile au anunțat o nouă încălcare a spațiului aerian

update 16:30 | Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești,…

22 de ore ago

Chișinău: Șoferul unei Skoda a omorât un bărbat pe zebră și a fugit de la locul faptei

Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…

o zi ago

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

2 zile ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

2 zile ago