foto | Sunt cele mai minunate ființe din lume: De Ziua Mamei, jurnaliștii ZUGO le celebrează pe cele care le-au dat viață

Astăzi în mai multe țări ale lumii este marcată Ziua Mamei. Pentru că jurnaliștii ZUGO au cele mai minunate mămici, aceștia au decis să răscolească prin albumele vechi și să împărtășească cititorilor fotografii din copilărie, dar și câteva gânduri despre cele mai dragi ființe din viața lor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Valeria Dumitriu: Nu cred că aș putea să-i atribui mamei mele o definiție tipică din dicționar. Pentru că mama, a mea sau oricare alta, întruchipează mult mai mult decât „ființa dătătoare de viață”. Mama mea nu este doar cea care m-a purtat în pântece 9 luni, ci și cea care timp de 4 ani a luptat pentru ca tot binele din lume să-mi aparțină. Mama este cea care a știut să mă liniștească atunci când aveam un plâns isteric, să mă sărute de fiecare dată când îmi jupuiam genunchii de asfalt și să mă dojenească ori de câte ori călcam pe greble. Aș fi vrut astăzi să-i mulțumesc pentru toate, însă viața, deseori, ia de lângă noi ceea ce avem mai scump… ca să ne învețe, probabil, adevăratele valori umane.

Ingrid-Valeria Bârcă: Lexemul „mamă” nu cred că are o definiție, deoarece el însuși definește lumina, căldura, iubirea, infinitul, universul și totul. Nu e corect ca mama să aibă o zi în care să fie sărbătorită. Ar trebui să aibă un an, un deceniu, un veac sau o eră dedicată ființei ei.

Veaceslav Tatar: Cuvântul mamă pentru mine are o semnificație asemănătoare cu puterea și dragostea lui Dumnezeu. Sunt fața ei și sufletul care iubește viața datorită vieții ei.

Daniela Danilova: Este o provocare să scriu câteva rânduri despre Mama. Mă tem că, oricât de mult nu aș încerca, nu aș descrie bine cine este Ea. De aceea o să înșir aici câteva gânduri separate. Deseori mă întreb dacă există Supereroi și în acele momente îmi amintesc de Ea. La fiecare „intersecție” din viaţa mea, Ea este cea care mă ghidează. Mama mi-a fost mereu… și tată, de la ea am învățat că „a iubi” înseamnă, deseori, a te gândi la cel de lângă tine mai mult decât la tine însuți. Mama mea a crescut trei copii, luptând cu violenţa pe care a trebuit să o suporte. Mama mea este un om simplu, gingaș, prietenos, dar, mai mult ca atât, mama mea este o luptătoare, un exemplu pentru comunitatea sa. Mama mea este Mamă și este Supereroul meu!

Ana-Maria Vlasă: Am plâns împreună, am dansat și am băut vin la bucătărie în seri târzii. Am discutat despre toți si toate și am primit cele mai bune sfaturi, pentru că am avut norocul ca ea să fie mama mea. O zic mai rar decât trebuie, dar mereu cu toată sinceritatea. Te iubesc, mama!

Victoria Laur: Mama mea este eroina mea. Știu că au fost momente în care a fost greu și a pus pe balanță propriile dorințe și viitorul, la fel cum știu că viața nu i-a fost mereu dulce, dar niciodată nu a cedat. De la ea am învățat ce este răbdarea, bunătatea, iubirea și respectul pentru oameni. Pentru asta îi mulțumesc.

ZUGO vă îndeamnă să vă îmbrățișați mamele nu doar de sărbători, dar în fiecare zi. Spuneți-le cât mai des că le iubiți.

Victoria Laur

Recent Posts

foto | Sport sau propagandă? Unul dintre liderii regimului separatist, promovat la un eveniment al Federației de Volei din R. Moldova

Federația de Volei din R. Moldova (FVRM) a fost implicată în promovarea viitorului candidat la…

2 ore ago

Deficiențe grave depistate la Grădina Botanică, după un audit. Raportul ajunge la CNA

Ministerul Educației și Cercetării anunță finalizarea auditului intern la Grădina Botanică, raportul evidențiind nereguli în…

12 ore ago

ultimă oră | O nouă scumpire a călătoriilor cu transportul interuban

Călătoriile interraionale și raionale se scumpesc, după o nouă majorare a tarifelor pe kilometru. Agenția…

13 ore ago

Artiști interziși în R. Moldova? Ministerul Culturii cere organizatorilor să renunțe la trei evenimente

Ministerul Culturii al Republicii Moldova consideră inoportună organizarea a trei evenimente programate în perioada următoare,…

13 ore ago

Un nou caz de agresiune: o tânără din Drochia, bătută de două fete

Poliția din Drochia investighează un caz de agresiune asupra unei tinere, după ce în mediul…

13 ore ago

Bărbat găsit mort pe o stradă din Cahul. Șoferul a fugit

Un bărbat de 67 de ani a murit după ce a fost lovit de un…

14 ore ago