fbpx

foto | Strada centrală a Orheiului – renovată în întregime. Șor: Așa cum am promis, devine un „Monaco moldovenesc”

Strada Vasile Lupu, artera principală a mun. Orhei, a fost inaugurată festiv astăzi, după ce a fost renovată complet. La ceremonie au participat oficiali locali și raionali, deputați și cetățeni. Tot astăzi au fost inspectate lucrările de renovare a străzii Unirii – o altă arteră importantă a orașului, iar responsabilii anunță că urmează să fie renovată infrastructura rutieră și în alte zone ale localității.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Peste 1,6 kilometri ai străzii au fost decopertați și reasfaltați. Pe aceeași distanță fost făcute trotuare, schimbate bordurile și realizate lucrări de amenajare a spațiilor verzi din preajmă.

Primarul de onoare al mun. Orhei, Ilan Șor a menționat că orașul este parte din sufletul și inima sa și că va realiza tot ceea ce a promis în 2015, atunci când venise la guvernare împreună cu echipa. Fostul edil a precizat că în acest an toate arterele principale ale localității vor fi complet reparate.

„La Orhei, echipa Partidului ȘOR și cetățenii au de făcut încă multe fapte mărețe. Orașul, care este cel mai bun din țară, devine și mai frumos. Am zis că vom transforma Orheiul într-un Monaco al Moldovei și vom ajunge la acest obiectiv în curând”, a spus liderul Ilan Șor.

Primarul de Orhei, Pavel Verejanu, spune că pe ultimul segment al străzii Vasile Lupu, complet renovată, au fost așternute peste 20.000 de metri pătrați de asfalt, iar multe alte străzi urmează să fie renovate în acest an.

„Timp de două săptămâni au fost reasfaltați 1,6 kilometri de drum și, respectiv, construite 1,6 kilometri de trotuare. Nu ne poate opri nici o pandemie, nici o guvernare, nici o majoritatea parlamentară”, a anunțat edilul, precizând că lucrările au fost executate rapid și calitativ de o întreprindere municipală.

Vicepreședinta Partidului ȘOR, deputata Marina Tauber, a spus că în ultimii cinci ani Orheiul s-a transformat radical datorită echipei lui Ilan Șor, deputat ales pe circumscripția uninominală nr. 18 Orhei.

„Când venim la Orhei, parcă ajungem într-o altă lume – totul este curat, frumos, oamenii zâmbesc. E o atmosferă diferită de Chișinău și alte localități. Toate acestea se întâmplă datorită eforturilor lui Ilan Șor”, a declarat Tauber, menționând că orheienii  sunt sursa de inspirație pentru echipa Partidului ȘOR.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu susține că numai în raionul Orhei visele devin realitate.

„Visele se materializează prin proiecte. Am readus în oamenii raionului speranța prin proiecte concrete, cum ar fi cel de iluminat stradal”, afirmă Dinu Țurcanu.

La rândul său, fosta viceprimară de Orhei, deputata Reghina Apostolova, a spus în cadrul ceremoniei de inaugurare a drumului că, anul trecut, Orhei a fost recunoscut drept cel mai prosper și frumos oraș din Moldova.

„În 2015 orheienii nu au greșit când au mizat pe tânărul Ilan Șor și echipa sa. Acum de la noi preiau experiența, Orheiul devenind un bun exemplu”, a declarat Apostolova.

În acest an, autoritățile mun. Orhei își propun să reabiliteze și alte artere principale ale orașului, după care vor fi reparate și drumurile secundare. În pofida pandemiei, la Orhei, startul lucrărilor de renovare a tronsoanelor principalelor străzi a fost dat pe 15 mai. Lucrările costă, în total, aproape 10 milioane de lei, bani alocați din bugetul local.

Această prezentare necesită JavaScript.

Articole asemănătoare

Back to top button