fbpx

foto | Și-a lăsat iubita beată să-i conducă mașina și soarta. Un bărbat din Dubăsari a decedat la locul accidentului

Un accident fatal s-a produs în această noapte, în jurul orei 03:00, la Dubăsari. Un bărbat în vârstă de 36 de ani, proprietarul unei mașini de model Audi, a decedat după ce vehiculul în care se afla a intrat în gardul unei gospodării și s-a întors pe acoperiș.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La volanul autotorismului se afla iubita bărbatului, în vârstă de 33 de ani, care s-ar fi aflat în stare de ebrietate. Femeia ar fi pierdut controlul volanului într-o intersecție, iar în urma impactului cu bordura, mașina ar fi fost proiectată în curtea unei case de locuit.

Pe lângă proprietarul care stătea pe scaunul din față pentru pasageri, la bordul vehiculului se mai afla o persoană din Dubăsari, în vârstă de 34 de ani, transmite mvdpmr.org.

În rezultatul ciocnirii violente, bărbatul de 36 de ani a decedat pe loc, femeia a ajuns la spital cu multiple traumatisme la nivelul cutiei toracice, a brațului și capului, iar pasagerul care se afla pe bancheta din spate nu a fost rănit.

În urma accidentului a fost inițiată o cauză penală, iar dacă va fi găsită vinovată, șoferița riscă până la șapte ani de detenție.

Articole asemănătoare

Back to top button