fbpx

foto | „S-a năpustit și a sucit volanul”: Dezvăluirile unui martor despre accidentul cu autocarul ce venea spre Moldova

Poetul și forograful moldovean Otilian Alinescu a fost și el printre pasagerii autocarului implicat într-un accident rutier, în noaptea de marţi spre miercuri, în judeţul Vrancea, România. Acesta a relatat, pentru Unimedia.info, că de vină ar fi un ins trecut de 30, care s-a năpustit asupra șoferului și a sucit volanul, după ce ultimul a refuzat să se oprească, pentru a-i permite să fumeze.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Sunt viu, sănătos… Nu vă faceți griji… Prima dată în viață am văzut așa ceva. Zburam prin salonul autobuzului ca cosmonauții. Bine că nu s-a lovit în stâlpul de electricitate și bine că nu s-a aprins…Parcă eram în Titanic…”,a scris Otilian Alinescu.

A oferit mai multe detalii despre momentele în care s-a produs accidentul și ce a urmat după.

„Ne deplasam din Portugalia spre Moldova cu unul dintre autocarele companie de transport Lavial Tur. Accidentul s-a produs în România, aproape să ajunjem în Moldova (mai aveam 2 ore până la hotar). De vină e un ins trecut de 30, căruia i-a venit a fuma, și deoarece șoferul n-a dorit să oprească, el s-a năpustit și a sucit volanul”, a povestit Otilian Alinescu.

„Știu doar că l-a luat poliția… Lumea spunea că e țicnit și că, probabil, nu va fi tras la răspundere…”, a mai adăugat poetul.

Otilian Alinescu spune că practit toți pasagerii erau din Republica Moldova: „Toți erau din Moldova. Poare unii aveau și cetățenie portugheză sau română… Știu, deoarece am mers împreună 3 zile și 3 nopți…”

Totodată, el spune că mai mulți pasageri au avut nevoie de ajutor medical, dar au refuzat să fie internați: „un om cu câteva coaste rupte a refuzat să fie internat. Și eu am avut nevoie. Mi-au propus internare, dar am refuzat… Un șofer și-a frânt o mână…”

„Eu apoi i-am ajutat să încarce bagajul în autocarul care ne-a preluat”, a conchis Otilian Alinescu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Un autocar cu 44 de pasageri, care se îndrepta către Republica Moldova, a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de marţi spre miercuri, în judeţul Vrancea, România.

Ulterior, MAEIE a anunțat că un cetățean al Republicii Moldova a fost rănit în accidentul din județul Vrancea, România. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani, iar starea acestuia este stabilă, menționează MAEIE.

Articole asemănătoare

Back to top button