foto | Premieră istorică pentru R. Moldova în canoe feminin: Daniela Cociu cucerește două medalii la Campionatul European

Canotoarele Daniela Cociu și Maria Olărașu au revenit acasă după o performanță remarcabilă la Campionatele Europene de kaiac-canoe, desfășurate în localitatea Račice, Cehia.
Sportivele au fost întâmpinate la Aeroportul Internațional Chișinău cu aplauze și felicitări din partea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, antrenorilor, colegilor și apropiaților.
Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, o sportivă a obținut o medalie la proba de canoe feminin senioare la acest nivel competițional. Daniela Cociu a cucerit două medalii de bronz – la proba de canoe simplu 5000 metri și la canoe 4 mix – marcând un moment istoric pentru sportul moldovenesc.
„Pentru mine această medalie este o motivare și mai mare și îmi dă speranțe că voi realiza și mai mult pe viitor”, a declarat sportiva la revenirea în țară.