foto | Până la lacrimi. Povestea singurului locuitor al satului Dobrușa a ajuns pe paginile New York Times: Singurătatea te omoară

Acum 30 de ani, în satul Dobrușa din raionul Telenești locuiau circa 200 de oameni. După trei decenii localitatea a rămas pustie, singurul locuitor fiind Grișa Muntean, un agricultor de 65 de ani, care a povestit jurnaliștilor de la New York Times cum este să fii stăpân pe un sat întreg.

Pentru companie, bărbatul are cele două pisici, cinci câini, nouă curcani, 15 gâște, 42 de pui, aproximativ 50 de porumbei, 120 de rațe și câteva mii de albine. Ceilalți oameni au murit, au plecat în orașele mai mari din Moldova sau au emigrat în Rusia sau în alte părți ale Europei.

„Singurătatea te omoară”, a spus pensionarul.

Casele vechilor săi vecini, vreo 50 la număr, dispar aproape la fel de repede ca și proprietarii lor. Copacii, arbuștii și buruienile aproape că înghit locuințele în totalitate. În Dobrușa se mai văd încă câteva acoperișuri din fier forjat, vizibile de pe drumul țărănesc care leagă satul de cea mai apropiată stradă asfaltată. Chiar și cimitirul din sat, așezat de cealaltă parte a văii, se retrage încet într-o mare de urzici și brazi.

„Când lucrez, vorbesc cu copacii, cu păsările, cu animalele, cu sculele mele. Nu mai are cine să le vorbească”, a spus Grișa Muntean.

Până în februarie, bărbatul era ajutat de Ghena și Lida Lozinschi, un cuplu de 40 de ani, care locuia în celălalt capăt al satului, să vândă ouă și legume la piață. Vorbeau telefonic aproape zilnic, însă, într-o duminică din februarie cei doi au încetat să mai răspundă la telefon. Mai târziu, cadavrele celor doi, pe jumătate goale, reci și pline de sânge, au fost descoperite pe podeaua din lemn a locuinței lor. O investigație a constatat că soții au fost înjunghiați de un muncitor beat, după ce împreună cu un coleg agricultor ar fi încercat să o violeze pe femeie.

Șase luni mai târziu, casa lor este aproape așa cum au părăsit-o, cu haine împrăștiate pe podea și o cutie cu lapte praf pe fereastra din față. Grădina lor arată mai degrabă a pădure sălbatică, iar pe malul dealului, mormintele lor sunt scufundate în buruieni.

Acum, Grișa Muntean este ultimul supraviețuitor al unui sat care datează din secolul al XIX-lea, când zona făcea parte din Imperiul Rus. Satul a prosperat în deceniile de după cel de-al Doilea război mondial. În localitate era un magazin, o școală, o tabără de vară pentru copii și o sală în care se difuzau filme în zilele de duminică.

Dar prăbușirea Uniunii Sovietice a condus la declinul sistemului colectiv și la privatizarea sectorului agricol. Pentru a găsi locuri de muncă, mulți moldoveni și-au părăsit satele – și pentru a primi salarii mai mari, mii au părăsit țara în totalitate.

Între 1990 și 2015, populația din Europa de Est a scăzut cu 18 milioane de persoane, până la 292 de milioane. Aproximativ unul din patru moldoveni trăiesc în străinătate, conform estimărilor Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în timp ce populația rezidentă a scăzut până la 2,6 milioane între recensămintele din 2004 și 2014.

În Dobrușa, majoritatea celor care au rămas erau pensionari. Școala s-a închis la sfârșitul anilor ’90, împreună cu magazinul, tabăra și sala de cinema.

„A început să se simtă ca un oraș fantomă”, a spus Valentina Artin, care s-a născut aici în 1939.

Femeia a plecat în satul din apropiere, Vadul-Leca, în 2012, împreună cu nepoții ei, lăsând în urmă mai mult de 20 de locuitori. Apoi, familia Ialii a plecat. Colegul său Colea Masalchi a murit, în vârstă de aproape 100 de ani, la fel și mama lui Lozinschi, Clava. Soția lui Grișa Muntean l-a părăsit, la fel ca și cei patru copii ai lor, care au emigrat în Spania. Acum și domnul Muntean intenționează să plece într-un sat sau oraș din apropiere.

Totuși, despre întreaga sa singurătate, singurul locuitor din Dobrușa spune că există un fel de bucurie pentru că își crește propriile legume și își face propria miere. El trăiește în mijlocul naturii, deranjat numai de sunetul gâștelor sale, într-o vale pe care o descrie ca pe un fel de rai. În plus, bărbatul nu se simte întotdeauna atât de singur, atunci când se așează în grădina plină cu de toate și se uită la cimitirul din sat.

„Ghena a spus mereu că mă va supraveghea… ”, a spus Grișa Muntean.