Foto: tv8.md
Simularea BAC-ului la limba română le-a lăsat un gust amar mai multor elevi, dar și profesori. Aceștia spun că modalitatea în care a fost elaborat testul, precum și conținutul acestuia a fost de-a dreptul încurcat și nepotrivit.
Cei mai indignați sunt liceenii de la profilul uman. Acestora li s-a propus să analizeze poezia lui Nicolae Prelipceanu „Oglinda veche”. Elevii spun că opera postmodernistă este scrisă într-un stil haotic și, mai mult decât atât, îl profanează pe Dumnezeu.
„Personal, cred poezia este scrisă dintr-un spital de psihiatrie, iar testul propriu-zis alcătuit de medicii care tratează pacientul-scriitor. Scurt pe doi, metaforic vorbind”, a scris un internaut pe Facebook.
„Lăsând la o parte părerea mea că 99% din postmoderniști sunt niște anti-talente plini de frustrări, am o întrebare: autorii BAC-ului înțeleg ceva din această „capodoperă”? Atâtea poezii frumoase și având mesaje puternice nu doar dpdv emoțional, ci și social, cultural (domenii în dezvoltarea cărora trebuie să investim ca popor), se regăsesc în literatura noastră, și responsabilii de BAC aruncă cu „chestia” asta în elevi”, este de părere un alt internaut.
Mai în glumă, mai în serios, sunt și persoane care cred că Ministerul Educației intenționat ar încerca să elaboreze testele de BAC mai dificile, pentru a reduce șansele elevilor de a obține note mari.
„Poate e o strategie de reținere a tinerilor în țară, cu note care nu vor fi acceptate la universitățile din străinătate? În ultimul timp tot mai multe „combinații” asa ingenioase..”.
Un alt subiect care i-a indignat pe elevi a fost proba la care li se propunea să scrie un eseu cu tema „Metafora – un procedeu compensatoriu în textul liric”. Aceasta, spun liceenii, ar fi mai potrivită pentru masteranzi.
„Aici mi s-a dat un subiect foarte absurd, mă simțeam ca la teza de doctorat”, a spus o elevă.
Contactați de reportera ZUGO, responsabilii Direcției învățământ general din cadrul Ministerului Educației nu ne-au răspuns la telefon pentru a oferi o reacție.
Menționăm că la sesiunea de Bacalaureat din acest an s-au înregistrat 17.442 de candidați, peste 2000 dintre aceștia fiind restanțieri din sesiunile anteriore.
Republica Moldova își propune să stabilească un record Guinness în cadrul Zilei Naționale a Vinului.…
Comisia Europeană a adoptat joi actul numit EU Kids Act care interzice marilor rețele sociale…
Cel mai recent raport al companiei Anthropic privind utilizarea abuzivă a modelului său de inteligență…
Copiii moldovenilor stabiliți în zona Chicago, Statele Unite, vor putea obține credite de liceu pentru…
O bibliotecă renovată, o bucătărie modernizată, acoperiș nou la biserică și un parc fotovoltaic în…
Prețurile la carburanți ar putea continua să crească, iar autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv…