fbpx

foto | „Nu are număr, deci pot juca pe toate pozițiile”. Vlad Plahotniuc a primit un tricou personalizat de la FMF

Încă înainte de primul meci al Moldovei în cadrul preliminariilor pentru EURO 2020, Vlad Plahotniuc s-a arătat un mare susținător al echipei naționale, promițând chiar și un premiu celui care va marca un gol.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Liderul PDM s-a ținut de cuvânt și l-a răsplătit pe fotbalistul Vladimir Ambros, care a reușit să ducă mingea până în poarta francezilor, cu un premiu de 100.000 de lei.

Pentru suportul pe care l-a oferit echipei naționale, Plahotniuc a fost recompensat de președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Pavel Cebanu. Astfel, democratul s-a ales cu un tricou personalizat, decorat cu motive tradiționale și cu numele său inscripționat pe spate.

„Am primit acest tricou personalizat de la președintele Federației Moldovenești de Fotbal. Mulțumesc! Nu are număr, deci pot juca pe toate pozițiile”, a scris Vlad Plahotniuc pe pagina sa de Facebook.

Foto: Vlad Plahotniuc via Facebook

De asemenea, președintele democraților a ținut să ureze echipei naționale curaj și optimism, îndemnându-i să muncească și să persevereze în ceea ce fac.

Aminitim că, cu puțin timp înainte de meciul dintre selecționata Moldovei și cea a campioanei mondiale la fotbal – Franța, Vlad Plahotniuc a anunțat pe pagina sa de Facebook că fiecare fotbalist moldovean, care va înscrie un gol în poarta adversarilor, va primi un „premiu consistent” din partea Fundației Edelweiss.

Articole asemănătoare

Back to top button