fbpx

foto | Moldova, în top la un Campionat European de Dans. Artiștii autohtoni au obținut 29 de medalii

Dansatorii moldoveni au obținut 29 de medalii la un Campionat European de Dans. Competiția s-a desfășurat la Praga, Cehia, iar țara noastră a fost reprezentată de o echipă formată din 32 de tinere.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit site-ului competiției, dansatoarele au vârsta cuprinsă între 8 și 15 ani. Acestea au concurat cu aproximativ 2.000 de artiști din 16 țări. Tinerele au dansat variații clasice, dar și dansuri contemporane.

Participanții spun, citați de presă, că este un concurs puternic, care s-a desfășurat în mai multe etape și categorii, iar concurenții s-au aflat în platou de la ora 8:00 și până aproape de miezul nopții.

Potrivit informațiilor, competiția se desfășoară din 1997. În acest an pe locul întâi s-au clasat echipele Serbiei şi Poloniei.

Foto: IDO – International Dance Organization
Foto: IDO – International Dance Organization

Articole asemănătoare

Back to top button