foto | Moldova din 1941, între regimul stalinist și cel nazist. Astăzi sunt marcați 78 de ani de la începutul operațiunii Barbarossa

Ziua de 22 iunie reprezintă o dată însemnată cu roșu în calendar, întrucât în 1941 a început una dintre cele mai mari lupte din istorie – operațiunea Barbarossa. Aceasta a reprezentat o operație militară a Germaniei naziste de invadare a Uniunii Sovietice, care a avut drept scop cucerirea Rusiei Europene și a Ucrainei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astăzi, în anul 2019, se împlinesc 78 de ani de la bătălia în care au decedat peste 70 de milioane de oameni. România fusese nevoită să intre într-o alianţă conjuncturală cu Germania nazistă, după ce cu un an înainte a fost trădată de aliaţi, de sistemul de securitate din care făcea parte şi a fost nevoită să cedeze Basarabia, Bucovina, jumătate din Ardeal şi sudul Dobrogei.

Totul s-a întâmplat sub ameninţarea cu războiul, venită din partea URSS şi a Germaniei, după ce Hitler şi Stalin se înţeleseseră pe 23 august 1939 cum să împartă lumea.

În contextul comemorării victimelor care au căzut pe câmpul de luptă în lupta crâncenă din 1941, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a venit cu un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Acesta a menționat că, în această zi, în anul 1941 a început cel mai groaznic război din istorie – Marele Război pentru Apărarea Patriei.

„Moldova fiind la hotare, de asemenea a fost atacată de fasciști, iar printre victimele căzute pe câmpul de luptă, sunt buneii și străbuneii noștri. Această bătălie cruntă a luat viețile a 70 de milioane de oameni, iar cea mai mare pierdere de vieți omenești a avut-o poporul sovietic – aproximativ 27 de milioane de victime.

În această zi, trebuie să ne amintim despre ce a fost în trecut și să nu permitem ca acest lucru să se repete. Datoria noastră sfântă este să păstrăm pacea pe meleagul nostru drag”, a scris șeful statului.

Totodată, la finalul mesajului său, Dodon a accentuat faptul că nimeni nu este uitat și nimic nu se uită.

Ingrid-Valeria Bârcă

Recent Posts

update | Tragedie în Ungaria: noi informații care confirmă decesul unor cetățeni ai R. Moldova și ai României

update 15:00 | Ministerul Afacerilor Externe a publicat noi informații cu privire la accidentele din…

16 ore ago

video | Cupa Mondială 2026 a început cu proteste și confruntări cu poliția în Mexic

Mii de suporteri s-au îndreptat joi către arena care a găzduit primul meci al turneului,…

17 ore ago

OMS: Peste 200.000 de decese cauzate de caniculă în Europa în ultimii patru ani

Peste 200.000 de persoane din Europa au murit din cauza efectelor căldurii în ultimii patru…

17 ore ago

Igor Grosu: Persoanele care neagă deportările și foametea stalinistă vor fi sancționate

Persoanele care neagă atrocitățile regimului stalinist vor fi sancționate. Anunțul a fost făcut de președintele…

17 ore ago

video, update | Inundații puternice la Pepeni. Primarul: „Nu am mai văzut așa ceva de zeci de ani”

(update 11:00) Circulația pe G56 a fost restabilită. Drumarii intervin pentru înlăturarea efectelor ploilor din…

18 ore ago

video | „Zeci de mii de destine frânte”: Mesajul Maiei Sandu la 85 de ani de la deportările staliniste. Expoziție dedicată victimelor

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de comemorare la împlinirea a 85…

18 ore ago